Antena Meniu Search
x

Sfârşitul putinismului va aduce haos în Rusia. Ce vor face opoziția şi Occidentul dacă Putin dispare din peisaj - Politico

Rebeliunea eşuată a mercenarilor Wagner arată fragilitatea regimului lui Vladimir Putin. Liderul exilat al opoziţiei, Mihail Hodorkovski spune că "acum poporul rus şi întreaga lume ştiu că se pot împotrivi preşedintelui rus", scrie Politico

de Redactia Observator

la 29.06.2023, 13:43

Sfârşitul putinismului va aduce haos în Rusia. Ce vor face opoziția şi Occidentul dacă Putin dispare din peisaj - Politico
Sfârşitul putinismului va aduce haos în Rusia. Ce vor face opoziția şi Occidentul dacă Putin dispare din peisaj - Politico - Profimedia Images

Într-adevăr, rebeliunea Wagner a eşuat, dar adevăratul perdant este Vladimir Putin, scrie Politico. Păstrând tăcerea cu privire la acest incident, nu numai că a permis propagandei ucrainene să speculeze că liderul rus ar fi fugit din Moscova, dar comportamentul său recent este contrastant cu episodul în care Boris Elţîn a susţinut un discurs de pe turela unui tanc, în 1991, în timpul loviturii de stat orchestrată de comunişti împotriva lui Mihail Gorbaciov. Atunci a început ascensiunea lui Elțîn, în timp ce puterea lui Gorbaciov a fost fatal slăbită.

Acel episod crucial din istoria Rusiei oferă un indiciu despre ceea ce ar putea urma acum, după rebeliunea eşuată condusă de Evgheni Prigojin, potrivit sursei citate. Pe 24 iunie 2023, mii de mercenari Wagner au pornit în marș spre Moscova, un efort pe care președintele Vladimir Putin l-a numit drept "o înjunghiere în spate". Au renunțat însă rapid, Prigojin cerându-le să se întoarcă din drum. 

În acea zi, regimul de la Kremlin s-a blocat. Oficialii ruşi au tăcut încercând, fără îndoială, să calculeze cine va ieşi învingător din această "confruntare". Aliații cheie și propagandiștii lui Putin se întreabă furibunzi cum au reuşit luptătorii rebeli să ajungă atât de aproape de Moscova. „Dacă coloanele tancurilor înaintează, de ce nu sunt oprite?”, s-a întrebat propagandistul şef al Kremlinului, Vladimir Soloviov.

„Rusia a evitat o catastrofă”, a anunțat Tsargrad, un canal media naționalist ortodox. „În cele din urmă, a fost posibil să se oprească vărsarea de sânge, deși Rusia a fost la un pas de războiul civil.” a adăugat. „Din punct de vedere politic, echilibrul forțelor existente a fost deja rupt, turnuri de la Kremlin” se clătină. Unii oameni s-ar putea să fie nevoiți să plece”, a transmis postul TV.

Pe acelaşi subiect

Ce ar putea urma după căderea putinismului?

Cel mai probabil va urma o "vânătoare de vrăjitoare" şi se vor da lupte interne pentru putere, în timp ce facțiunile se gândesc deja cum să se asigure că vor avea o portiţă de scăpare, când lucrurile se vor agrava. "Nu cred că am văzut încă actul final", a declarat secretarul de stat american Antony Blinken. 

Această opinie este împărtășită şi de liderii exilaţi ai opoziției ruse. Tentativa de „lovitură de stat a fost unul dintre cele mai grave evenimente politice care au avut loc în Rusia în ultimii 20 de ani”, spune Mihail Hodorkovski. Dar „opoziția democratică nu a reușit să profite de situație pentru că se pregătea pentru diferite scenarii. Mișcarea democratică trebuie să învețe o lecție: schimbarea de regim nu va veni din urne”, a adăugat el.

Dar nu este clar cum opoziția democratică poate influența cursul evenimentelor – o provocare pentru grupurile de opoziție exilate, oricât de mult s-ar pregăti ca regimul autoritar să se clatine și să se destrame. La izbucnirea Revoluției din martie 1917, Vladimir Lenin a fost surprins când a aflat de căderea Romanovilor. „Uimitor!” a exclamat către Nadezhda Krupskaia, soția sa. „O astfel de surpriză! Trebuie să ajungem acasă”, a spus el. Și Înaltul Comandament german a făcut acest lucru posibil, aprobând ca un tren special, cu escortă militară, să le fie pus la dispoziţie. 

Atunci, ca şi acum, opoziţia a fost divizată, împărţită în facţiuni aflate în competiţie, suspicioase reciproc, favorizând agende politice şi ideologii diferite. În istoria recentă au existat diviziuni între exilații politici din garda veche și cei cu idei noi, moderne. Căderea "putinismul" va fi probabil haotică și violentă. Cei mai puternici siloviki sau oficiali de securitate, nu vor renunța la putere, privilegii și averi cu ușurință și fără luptă și, probabil, un scenariu plauzibil este că în spatele uşilor închise vor ajunge la o înţelegere cu premierul Mikhail Mishustin.

Speranţă în rândurile opozanţilor exilaţi

De luni de zile, ofiţeri din cadrul FSB discută cu grupurile de opoziție exilate, potrivit unei surse din rândul disidenţilor. Această informaţie a declanşat unele speranțe că siloviki și grupurile de opoziție ruse pot ajunge la un aranjament pentru o posibilă înlăturare a "putinismului" -  cu ambele grupuri unite împotriva ultranaționaliștilor care ar putea prelua controlul și să poarte un război și mai feroce în Ucraina.

Intenţionat sau nu, Prigojin "a spart gheaţa" pentru o posibilă schimbare politică în Rusia. Ceea ce a început ca o confruntare intre oficiali militari a declanșat ceea ce ar putea deveni o luptă de lungă durată pentru „moștenirea lui Putin”, pentru „putinismul fără Putin”, a menționat un analist politic.

Ilia Ponomarev, fostul deputat rus care ar avea legături cu grupurile rebele din Rusia, susține că alți lideri ai opoziției sunt prea precauți și că singura modalitate de a se schimba regimul este prin forță și sprijinirea unor grupuri precum Legiunea pentru Libertatea Rusiei, o grupare paramilitară cu sediul în Ucraina, despre care alți lideri ai opoziției ruse se îngrijorează că este controlată de aparatul de informații ucrainean. Grupul a lansat atacuri în regiunea Belgorod în ultimele săptămâni.

Ce ar trebui să facă Occidentul

„Mulțumită mercenarilor Wagner s-a demonstrat că totul este posibil în Rusia, iar regimul este extrem de slab. Atrag atenţia tuturor opozanţilor care nu au înțeles încă acest lucru”, spune Ponomarev. Dar alți lideri ai opoziției sunt sceptici.

Ce ar trebui să facă Occidentul în timp ce viitorul Rusiei este decis? Intervenția sa militară dezastruoasă în timpul războiului civil rus în urma preluării puterii de către bolșevici poate servi drept un avertisment, la fel ca istoria recentă a intervențiilor occidentale în Orientul Mijlociu – din Siria până în Irak. La fel ca și opoziția rusă, puterile occidentale sunt probabil reduse la rolul de observatori ai unei revolte masive probabile în Rusia, cu consecințe globale uriașe.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Stiri externe » Sfârşitul putinismului va aduce haos în Rusia. Ce vor face opoziția şi Occidentul dacă Putin dispare din peisaj - Politico