Sistemul sanitar spaniol, unul dintre cele mai bune din lume, în colaps din cauza pandemiei de coronavirus (Video)
O nouă zi, un nou bilanţ înfiorător. Italia numără din nou sute de morţi şi mii de infectaţi. Acelaşi scenariu sumbru îl urmează şi Spania, cu un sistem medical depăşit complet. În cele două ţări europene, trăiesc peste două milioane şi jumătate de români care au un singur mesaj pentru noi.
- Sistemul sanitar spaniol, unul dintre cele mai bune din lume, în colaps din cauza pandemiei de coronavirus
- Și Italia trece printr-o situație extrem de dificilă
O nouă zi, un nou bilanţ înfiorător. Italia numără din nou sute de morţi şi mii de infectaţi. Acelaşi scenariu sumbru îl urmează şi Spania, cu un sistem medical depăşit complet. În cele două ţări europene, trăiesc peste două milioane şi jumătate de români care au un singur mesaj pentru noi: Staţi acasă!
Pe cearşafuri întinse de-a lungul coridorului, zeci de oameni aşteaptă rezultatul testelor pentru coronavirus.
Mulţi dintre ei au ajuns singuri la spital. Cum au simptome de infectare, externarea este exclusă. Însă sistemul sanitar spaniol, aflat pe locul cinci în topul celor mai bune din lume, este în colaps.
Medicii sunt obligaţi să facă alegeri dificile.
Abia terminat, acest spital de campanie amenajat într-un centru expoziţional este deja plin. Printre bolnavi sunt tot mai mulţi membri ai serviciului de urgenţă. A doua cea mai mare comunitate de străini din ţară, românii se tem pentru soarta lor.
În aceste condiţii, autorităţile au decis să extindă starea de urgenţă.
Cu 5 mii 500 de decese raportate într-o lună, Italia trăieşte o tragedie naţională.
Rusia şi Cuba au trimis personal şi echipament medical în Peninsulă. Lor li se adaugă sute de voluntari din lumea întreagă.
Peste 5000 de membri ai serviciilor sanitare din Italia au fost infectati cu coronavirus. Unii dintre ei au avut o singură zi liberă în ultimele şase săptămâni. Sfatul medicilor rămâne acelaşi: "Staţi în case!".
Liderii Uniunii Europene dau asigurări că regulile privind deficitul bugetar şi datoria publică vor fi suspendate pentru a permite finanţarea cheltuielilor necesare pentru salvarea cât mai multor vieţi şi oprirea epidemiei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰