Situația energiei din România, monitorizată de Comisia Europeană: "Nu există motive imediate de îngrijorare"
Comisia Europeană monitorizează îndeaproape situația privind securitatea alimentării cu energie electrică în România, Ungaria și în întreaga regiune a Europei de Sud-Est, pe fondul valului de căldură și al secetei, a transmis joi purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene pe energie, în cadrul briefingului de presă al instituției.
Potrivit reprezentantei Comisiei, în prezent nu există motive imediate de îngrijorare în ceea ce privește securitatea aprovizionării cu energie electrică.
Comisia Europeană, în contact cu autoritățile naționale și operatorii de sistem
Executivul european urmărește evoluția situației împreună cu autoritățile naționale, operatorii de transport și sistem și organismele europene din domeniul energiei.
"Comisia Europeană monitorizează îndeaproape situația privind securitatea alimentării cu energie electrică în Ungaria, România și întreaga regiune a Europei de Sud-Est, în contextul valului de căldură și al secetei", a transmis purtătoarea de cuvânt.
Aceasta a precizat că arhitectura europeană privind securitatea alimentării cu energie electrică stabilește responsabilități clare, care revin în principal operatorilor de transport și sistem și statelor membre.
Comisia se află în contact permanent cu autoritățile naționale, cu părțile contractante ale Comunității Energiei și cu ENTSO-E, Rețeaua Europeană a Operatorilor de Transport și de Sistem pentru Energie Electrică, și primește actualizări privind evoluția situației, potrivit reprezentantei Comisiei Europene.
"Nu există motive imediate de îngrijorare"
În pofida condițiilor meteorologice dificile din regiune, Comisia Europeană transmite că, la acest moment, nu există indicii care să provoace îngrijorări imediate cu privire la securitatea alimentării cu energie electrică.
"În acest moment nu există motive imediate de îngrijorare privind securitatea alimentării cu energie electrică", a precizat reprezentanta Comisiei Europene.
Instituția europeană va continua însă să monitorizeze situația și ia în calcul convocarea unei reuniuni extraordinare dacă evoluțiile o vor impune.
Comisia ar putea convoca o reuniune ad-hoc
Comisia Europeană este pregătită să convoace, dacă va fi necesar, o reuniune ad-hoc a Grupului de coordonare pentru energie electrică, Electricity Coordination Group. În funcție de evoluția situației, reuniunea ar putea avea un caracter regional și ar putea implica statele membre cele mai afectate. Scopul ar fi facilitarea schimbului de informații între state și coordonarea eventualelor măsuri operaționale sau de politică energetică necesare pentru gestionarea situației.
"În funcție de evoluția situației, aceasta ar putea lua forma unei discuții regionale cu statele membre cele mai afectate, pentru a facilita schimbul de informații și coordonarea eventualelor răspunsuri operaționale sau de politică", a transmis purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene pe energie.
