Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Premieră mondială, Slovacia își testează toată populaţia

O premieră mondială, care va fi urmată de iniţiative similare în ţări europene mai mici, ca Luxemburg sau Monaco.

de Redactia Observator

la 02.11.2020 , 20:51

  • Carantina, parţială sau totală, rămâne principala armă în această perioadă.
  • Franţa e deja în carantină totală, dar menţine şcolile deschise.

În UE, carantina parţială sau totală rămâne principala modalitate prin care autorităţile încearcă să controleze lupta cu virusul. Numărul cazurilor confirmate pe Glob se apropie de 46 de milioane.

45.000 de angajaţi din sănătate, militari şi poliţişti au fost mobilizaţi pentru a testa gratuit slovacii cu vârste peste 10 ani. Peste două milioane şi jumătate de oameni, adică jumătate din populaţie, au fost deja testaţi într-o zi. Restricţiile ar putea fi relaxate sau, dimpotrivă, înăsprite, dacă programul nu va fi finalizat.

Deşi testarea nu este obligatorie, cei care vor circula fără un certificat de test negativ asupra lor riscă o amendă substanţială dacă sunt opriţi de poliţie. Programul a fost criticat de unii medici, care au arătat că aglomeraţiile de la centrele de testare sunt în contradicţie cu recomandările privind prevenirea COVID-19.

Vezi și

Localnic: Am 82 de ani, suntem carantinaţi, nu avem dreptul să ne deplasăm, avem nevoie de permis, întotdeauna aceleaşi documente şi este inutil.

Carantina, parţială sau totală, rămâne principala armă în această perioadă. Franţa e deja în carantină totală, dar menţine şcolile deschise. Afacerile comerciale considerate neesenţiale, inclusiv restaurantele, rămân închise. Supermarketurile trebuie să-şi închidă raioanele cu produse dispensabile. Măsuri similare sunt în Belgia, intrată luni în carantină, pentru şase săptămâni. Totuşi, aici, de pe lista afacerilor non-esenţiale au fost scoase librăriile.

Alexandru Mărculescu: Tot ce e neesenţial se închide cumpărături supermaketuri mari, ai voie numai produse esenţiale, adică n-ai voie să atingi haine, şosete, chestii. Te duci, mâncare, pâine, lapte, ouă şi, mă rog, curăţenie, chestii şi atât.

Tot de luni, Germania a intrat într-o carantină mai relaxată. Angela Merkel mizează pe spiritul civic al germanilor pentru a limita deplasările şi crede că ţara se va întoarce la o viaţă normală înainte de Crăciun.

De marţi, nici grecii nu mai au voie să-şi părăsească locuinţele pe timpul nopţii, dar magazinele rămân deschise. În Austria vor fi restricţii de circulaţie între orele 20:00 şi 6 dimineaţa. Miercuri este rândul Portugaliei să intre într-o carantină parţială, în timp ce Marea Britanie intră în izolare totală de joi.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri externe » Premieră mondială, Slovacia își testează toată populaţia