Spania a lansat un plan pentru a legaliza migranții fără acte. Jumătate de milion de oameni sunt vizați
În contrast cu înăsprirea politicilor migratorii adoptată de majoritatea țărilor europene, Spania lansează marți un ampl proces de regularizare pentru migranții fără acte. Acesta ar putea aduce beneficii "aproape unei jumătăți de milion de persoane" și ar putea sprijini economia, a anunțat premierul socialist Pedro Sanchez, informează AFP, citată de Agerpres.
"Consiliul de Miniştri va aproba astăzi un decret regal care lansează procesul extraordinar de regularizare pentru persoanele aflate în situaţie ilegală în ţara noastră", a declarat premierul într-o scrisoare adresată poporului spaniol publicată pe reţeaua de socializare X, confirmând această iniţiativă anunţată la sfârşitul lunii ianuarie şi care ar urma să îi privească în primul rând pe migranţii latino-americani.
"Această regularizare este, mai presus de toate, un act de normalizare. Constă în recunoaşterea realităţii a aproape o jumătate de milion de persoane care fac deja parte din viaţa noastră de zi cu zi", a continuat Pedro Sanchez.
Procedura amplă va începe în această săptămână
Purtătoarea de de cuvânt a guvernului, Elma Saiz, a declarat pentru postul de radio Cadena Ser că procedura va "începe în această săptămână", joi, în mediul online, apoi în persoană, începând de luni, 20 aprilie, şi "se va încheia pe 30 iunie".
În scrisoarea sa, premierul Pedro Sanchez a justificat această măsură invocând "o necesitate" în contextul îmbătrânirii populaţiei Spaniei şi pentru a sprijini economia naţională, a patra ca mărime din zona euro şi în prezent una dintre cele mai dinamice din Europa.
"Suntem conştienţi că migraţia prezintă provocări. Ar fi iresponsabil să negăm acest lucru", a recunoscut el, adăugând că "migraţia este o realitate ce trebuie gestionată responsabil, integrată echitabil şi transformată în prosperitate comună".
"Acesta este un proces de regularizare precum cel pe care l-am experimentat deja de-a lungul celor peste 40 de ani de democraţie din ţara noastră, inclusiv sub guvernele Partidului Popular", a mai spus el într-o conferinţă de presă de la Beijing, unde se află într-o vizită oficială, vizând principalul partid de opoziţie de dreapta, care se opune acestei măsuri, precum şi partidul de extremă dreapta Vox.
Favorabil unei politici deschise, guvernul său spaniol de stânga se remarcă ca o excepţie în problema migraţiei în cadrul Uniunii Europene, contracarând tendinţa de înăsprire a poziţiilor din multe ţări membre.
Guvernul spaniol va adopta un decret regal
Pentru a facilita implementarea acestui plan, guvernul spaniol va adopta un decret regal, un regulament prevăzut de Constituţie ce trebuie apoi publicat în Monitorul Oficial, fără a fi necesar un vot în Parlament, unde puterea executivă nu are majoritatea.
Această reformă normativă vine în urma unei iniţiative populare semnate de peste 600.000 de persoane şi susţinută de aproximativ 900 de asociaţii, care a cerut regularizarea excepţională a tuturor imigranţilor fără acte din Spania.
Spania este, alături de Italia şi Grecia, unul din cele trei puncte principale de intrare pentru imigraţi în Europa, în mare parte prin Insulele Canare, arhipelagul situat în nord-vestul Africii.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
