Antena Meniu Search
x

Curs valutar

TENSIUNI între Washington și Rusia! SUA a impus noi SANCȚIUNI împotriva Moscovei

Tensiunile dintre Washington şi Moscova cresc din nou după ce Senatul SUA a adoptat, aproape în unanimitate, noi sancţiuni împotriva Rusiei. Este prima legislaţie majoră privind politica externă aprobată de Congres în timpul mandatului lui Donald Trump.  

de Redactia Observator

la 29.07.2017 , 10:49

Tensiunile dintre Washington şi Moscova cresc din nou după ce Senatul SUA a adoptat, aproape în unanimitate, noi sancţiuni împotriva Rusiei. Este prima legislaţie majoră privind politica externă aprobată de Congres în timpul mandatului lui Donald Trump.  

Drept răspuns, ruşii au anunţat reducerea drastică a personalului diplomatic al SUA la Moscova, de la aproximativ 1.100 la maximum 455, şi a confiscat o vilă şi mai multe depozite folosite de americani. 

98 dintre cei 100 de senatori au votat pentru adoptarea a noi sancţiuni împotriva Rusiei, dar şi a Iranului şi Coreei de Nord. Sancţiunile au fost susţinute inclusiv de minoritatea democrată.

Vezi și

Înaintea votului, senatorul republican John McCain, proaspăt întors la Washington după ce a fost diagnosticat cu o formă gravă de cancer la creier, a avut un mesaj dur pentru ruşi.

Prieteni, Statele Unite ale Americii trebuie să-i trimită un mesaj puternic lui Vladimir Putin şi oricărui alt agresor că nu vom tolera atacuri asupra democraţiei noastre. Acesta este şi scopul acestei legi.

Reacţiile de la Moscova nu au întârziat să apară. În urma votului din Senat, Rusia a ordonat reducerea personalului diplomatic american din ţară şi a confiscat mai multe proprietăţi din capitală. Câteva sute de membri ai misiunii diplomatice SUA ar putea fi nevoiţi să părăsească Rusia, unii dintre ei în maximum o lună.

Aflat în vizită oficială în Finlanda, Vladimir Putin a declarat că, la un moment dat, Rusia trebuia să răspundă "insolenţei" americanilor.

Sancţiunile sunt evident ilegale din punctul de vedere al legislaţiei internaţionale. Au încălcat principiile comerţului internaţional ale WTO. Dar, aşa cum ştiţi, noi am fost reţiuţi în reacţii şi răbdători. Dar, la un moment dat, va trebui să răspundem.

Pe fondul tensiunilor dintre Washington şi Moscova, Comisia Europeană a avertizat că rămâne "vigilentă" după adoptarea noilor sancţiuni.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » TENSIUNI între Washington și Rusia! SUA a impus noi SANCȚIUNI împotriva Moscovei