SUA au dat în judecată TikTok. Aplicația ar fi colectat datele personale ale minorilor fără a solicita acordul părinţilor
Statele Unite au dat în judecată TikTok! Autorităţile spun că aplicația a colectat datele personale ale minorilor fără a solicita acordul părinţilor, și că le-a permis acestora să interacționeze cu adulți. Nu este pentru prima dată când platforma se confruntă cu probleme în SUA. Anul trecut, TikTok a primit o amendă de 345 de milioane de euro din partea Uniunii Europene, pentru că nu a reușit să protejeze utilizatorii minori.
Aplicaţia de partajare video Tiktok şi compania sa mamă chineză ByteDance nu au reuşit să împiedice copiii să se înscrie pe platformă şi au colectat în mod ilegal datele lor personale, a susţinut Departamentul de justiţie american într-un proces intentat vineri, scrie agenţia dpa.
Departamentul, împreună cu Comisia Federală pentru Comerţ (FTC), a intentat proces civil în care sunt invocate încălcări ale Legii privind protecţia copiilor. Legea interzice operatorilor de site-uri web să colecteze, să utilizeze, sau să divulge informaţii cu caracter personal ale copiilor sub vârsta de 13 ani, cu excepţia cazului în care obţin consimţământul părinţilor acestor copii.
SUA solicită operatorilor de site-uri web să şteargă informaţiile personale
De asemenea, solicită operatorilor de site-uri web să şteargă informaţiile personale colectate de la copii la cererea părinţilor acestora. "Departamentul de Justiţie se angajează să susţină capacitatea părinţilor de a proteja viaţa privată a copiilor lor", a declarat adjunctul Procurorului General Brian Boynton, şeful diviziei civile a Departamentului de Justiţie.
- Ultimul episod din House of the Dragon, sezonul 2, a apărut pe TikTok cu 5 zile înainte de data difuzării pe HBO
- O mămică a împărţit internetul în două, după ce a postat un videoclip cu bebeluşul ei care a plâns continuu...
- Reacția unui britanic care mănâncă pentru prima dată mici din Obor: "Acum înțeleg"
"Această acţiune este necesară pentru a împiedica inculpaţii, care sunt infractori recidivişti şi care operează la scară largă, să colecteze şi să utilizeze informaţiile private ale copiilor mici fără consimţământul sau controlul părinţilor".
Tiktok a declarat că nu este de acord cu acuzaţiile
Tiktok a declarat că nu este de acord cu acuzaţiile, afirmând că multe dintre acestea se refereau la evenimente şi practici din trecut care erau inexacte din punct de vedere faptic.
În 2019, TikTok a acceptat să plătească 5,7 milioane de dolari pentru a soluţiona acuzaţiile FTC împotriva companiei sale Musical.ly, cu privire la colectarea de date de la copii sub vârsta de 13 ani fără consimţământul părinţilor.
TikTok este implicată în prezent într-o altă luptă juridică în SUA cu privire la o propunere de lege care ar forţa o schimbare a proprietarului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰