SUA suspendă finanțarea către Organizaţia Mondială a Sănătăţii
Trump a găsit vinovaţii pentru criză. În plină pandemie, Statele Unite opresc finanţarea acordată Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Donald Trump acuză OMS că nu a luat măsurile necesare pentru a preveni răspândirea coronavirusului.
- Donald Trump face acuzații grave la adresa Organizației Mondiale a Sănătății.
- Statele Unite și-ar putea pierde rolul în cadrul OMS.
Trump a găsit vinovaţii pentru criză. În plină pandemie, Statele Unite opresc finanţarea acordată Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Donald Trump acuză OMS că nu a luat măsurile necesare pentru a preveni răspândirea coronavirusului. Cu peste 600 de mii de cazuri confirmate şi peste 26.000 de morţi, americanii sunt cei mai afectaţi de virusul din China. În urmă cu puţin timp, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că modul în care a gestionat pandemia va fi analizat de către statele membre şi de autorităţile competente.
Statele Unite, cel mai mare contribuitor al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, nu va mai aloca aproape jumătate de miliard de dolari. Suma reprezintă 15% din bugetul anual al instituţiei. Trump reproşează Organizaţiei că a întârziat măsurile de combatere a epidemiei, pentru a proteja China. Însă la începutul anului, Trump lăuda autorităţile de la Beijing pentru modul în care au gestionat pandemia.
- Trump nu exclude ideea unui al treilea mandat de președinte: "Nu glumesc. Există metode"
- Prim-ministrul Groenlandei asigură că Donald Trump nu va putea obţine insula: "Ne hotărâm propriul viitor"
- Furie la Veneţia după ce Jeff Bezos a anunţat că-şi face nunta în oraş. Evenimentul va dura 3 zile, iar Trump...
- Donald Trump speră "că vor creşte preţurile" pentru maşini în SUA: "Nu-mi pasă absolut deloc"
- Zelenski: "Ucraina nu va recunoaşte ajutorul militar american drept datorie în cadrul acordului privind mineralele....
Decizia preşedintelui american a stârnit un val de critici în rândul oficialilor europeni şi cei ai Naţiunilor Unite.
Alexandru Rafila, reprezentatul României la Organizația Mondială a Sănătății, este de părere că măsura Washingtonului ar putea duce la suspendarea rolului Statelor Unite în cadrul organizaţiei.
Între timp, democraţii, în frunte cu Barack Obama, îl acuză pe Donald Trump că a retras Statele Unite din cele mai importante înţelegeri internaţionale precum Acordul Climatic de la Paris sau acordul nuclear cu Iranul.
Cu peste 26.000 de decese, Statele Unite rămân cel mai mare focar de coronavirus. În ciuda bilanţului sumbru, Casa Albă insistă pentru redeschiderea afacerilor.
Cercetătorii de la Harvard avertizează că, în lipsa unui vaccin, americanii ar putea rămâne în izolare până în 2022.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰