Observator » Ştiri externe » Armistițiul SUA-Iran, în pericol. Trump vrea în câteva zile angajamente că NATO trimite nave în Ormuz

Live Text Armistițiul SUA-Iran, în pericol. Trump vrea în câteva zile angajamente că NATO trimite nave în Ormuz

Război în Iran, ziua 41. Președintele SUA, Donald Trump, a avertizat că armata americană va rămâne desfășurată în jurul Iranului până la respectarea "acordului real", amenințând cu o escaladare fără precedent în caz contrar. În paralel, Teheranul acuză încălcarea "clară" a mai multor clauze din acordul de încetare a focului și susține că, în aceste condiții, orice negociere sau armistițiu devine "nerezonabil". Confuzia persistă cu privire la Strâmtoarea Ormuz și statutul Libanului în armistițiu. Ruta maritimă rămâne în continuare mai mult blocată: cel puțin nouă nave, dintre care doar două petroliere ar fi traversat strâmtoarea de la anunțarea armistițiului. Șeful NATO a informat mai multe capitale că Trump vrea angajamente concrete în următoarele zile pentru a ajuta la securizarea Strâmtorii. Prețul petrolului a ajuns iar la 100 de $ barilul. 

de Redactia Observator

la 09.04.2026 07:14

Armistițiul SUA-Iran, în pericol. Tertipul iranienilor ca să dea impresia că Strâmtoarea Ormuz e deschisă Profimedia
Cuprins
Sorteaza dupa:
09.04.2026, 21:31

Donald Trump se declară "foarte optimist" înaintea negocierilor-cheie în Pakistan

Preşedintele american Donald Trump s-a declarat joi "foarte optimist"cu privire la posibilitatea încheierii unui acord de pace cu Iranul, înainte de începerea negocierilor-cheie în Pakistan în acest weekend, în pofida armistiţiului fragil care le precedează, potrivit France Presse.

"Ei se exprimă foarte diferit în cadrul reuniunilor faţă de ceea ce spun presei. Sunt mult mai rezonabili", a declarat preşedintele american într-un interviu telefonic acordat canalului NBC News, referindu-se la responsabilii iranieni. "Ei acceptă tot ceea ce trebuie să accepte. Nu uitaţi că au fost învinşi", a adăugat el.

09.04.2026, 21:09

Mii de iranieni îi aduc un omagiu lui Ali Khamenei, la 40 de zile de la asasinat. Mojtaba Khamenei, absent

Mii de iranieni i-au adus joi un omagiu fostului lider suprem Ali Khamenei, asasinat la 28 februarie, în prima zi a Războiului din Iran, lansat de către Statele Unite şi Israel, relatează AFP. Susţinători ai liderului asasinat, cu portretele ale acestuia în mână şi agitând steaguri ale Republicii islamice, au luat parte la adunări organizate în întreg Iranul. Marcarea a 40 de zile de la moarte constituie un ritual important al doliului la musulmani.

09.04.2026, 20:38

Netanyahu: Israelul dorește să înceapă negocierile de pace cu Libanul "cât mai curând posibil"

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat joi că a dat instrucțiuni ca Israelul să înceapă negocierile de pace cu Libanul, care să includă și dezarmarea Hezbollahului. "Având în vedere solicitările repetate ale Libanului de a deschide negocieri directe cu Israelul, am dat ieri instrucțiuni cabinetului să înceapă negocieri directe cu Libanul cât mai curând posibil", a declarat Netanyahu, potrivit Reuters.

"Negocierile se vor concentra pe dezarmarea Hezbollahului și stabilirea unor relații pașnice între Israel și Liban", a mai spus premierul israelian. Nu a existat o reacție imediată din partea guvernului libanez la declarațiile lui Netanyahu.

09.04.2026, 20:36

Pakistanul mulțumește României în Parlament, după armistițiul din Orientul Mijlociu

Un moment important a avut loc în Parlamentul Pakistanului, unde oficialii au transmis mulțumiri României. Totul s-a întâmplat chiar în perioada în care Islamabadul anunța un rezultat major: contribuția la obținerea unui armistițiu în Orientul Mijlociu. (DETALII AICI)

09.04.2026, 19:15

Rusia îşi reafirmă disponibilitatea de a scoate din Iran uraniul îmbogăţit

Rusia şi-a reafirmat joi disponibilitatea de a ajuta Iranul să scoată din ţară uraniul îmbogăţit dacă Republica Islamică va decide în cele din urmă acest lucru, informează EFE. "Propunerea noastră rămâne pe masă, preşedintele Rusiei a exprimat-o în repetate rânduri", a declarat directorul agenţiei nucleare Rosatom, Aleksei Lihaciov, citat de agenţia Interfax.

El a adăugat că Rusia poate, în cazul în care este aprobat de Teheran, să reducă îmbogăţirea uraniului iranian. "Totuşi, astfel de decizii nu se iau în timpul unor operaţiuni militare", a asigurat Lihaciov.

09.04.2026, 18:11

Netanyahu afirmă că Israelul va continua să lovească Hezbollah "oriunde va fi necesar"

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu a declarat, joi că Israelul va continua să lovească gruparea Hezbollah, susținută de Iran, "oriunde va fi necesar", la doar o zi după ce atacurile israeliene au lovit cu putere sudul Libanului. Cancelarul german Friedrich Merz se arată îngrijorat. "Continuăm să lovim Hezbollah cu forță, precizie și determinare", a scris Netanyahu, într-un mesaj publicat pe X, citat de Gulf News.

"Mesajul nostru este clar: pe oricine acționează împotriva civililor israelieni îl vom lovi. Vom continua să lovim Hezbollah oriunde va fi necesar, până când vom restabili pe deplin securitatea pentru locuitorii din nordul" Israelului, a adăugat oficialul israelian. Între timp, armata israeliană a declarat că continuă operațiunile terestre în sudul Libanului, unde trupele luptă împotriva Hezbollah și mențin pozițiile de la începutul lunii martie, potrivit Gulf News.

09.04.2026, 17:46

Strâmtoarea Ormuz rămâne blocată

Incertitudine cu privire la faptul dacă Iranul permite navelor să tranziteze Strâmtoarea Ormuz.

Platforma de urmărire a traficului maritim, MarineTraffic, arată că cel puțin nouă nave, inclusiv două petroliere și nave chimice, au traversat strâmtoarea de la anunțarea armistițiului.

Înainte de război, 138 de nave treceau zilnic, în medie, prin strâmtoare, conform datelor furnizate de Centrul Multinațional de Informații Maritime și citate de BBC.

În continuare, aproximativ 800 de nave sunt blocate în Golf.

09.04.2026, 17:21

Trump vrea în câteva zile angajamente de la aliații NATO că trimit nave în Ormuz

Secretarul General NATO, Mark Rutte, a informat mai multe capitale că președintele SUA, Donald Trump, vrea angajamente concrete în următoarele zile pentru a ajuta la securizarea Strâmtorii Ormuz, relatează Reuters, citând diplomați europeni.

Rutte s-a întâlnit cu Trump la Washington, în contextul tensiunilor din cadrul alianței legate de războiul împotriva Iranului. "Vedem frustrarea de la Washington, dar nici ei nu au consultat aliații nici înainte, nici după începerea acestui război", a spus unul dintre diplomați.

"NATO, ca organizație, nu ar juca un rol în războiul împotriva Iranului, dar aliații vor să fie de ajutor în căutarea unor soluții pe termen lung pentru Ormuz. Acum, că sunt negocieri în curs cu Iranul, acest lucru ar putea fi util", a spus al doilea diplomat.

Președintele SUA a catalogat NATO de mai multe ori drept "tigru de hârtie" și a amenințat în ultimele săptămâni că se va retrage din alianța transatlantică formată din 32 de membri, spunând că aliații nu au ajutat suficient SUA și Israel în războiul cu Iranul.

Deși Trump a anunțat miercuri că atacurile asupra Iranului vor fi suspendate pe durata unui armistițiu de două săptămâni, consecințele conflictului continuă să tensioneze relațiile.

După întâlnirea cu Rutte, Trump a postat pe Truth Social un mesaj critic, scris cu litere majuscule: "NATO nu a fost acolo când aveam nevoie și nu va fi dacă vom avea nevoie din nou".

Rutte, cunoscut în Europa ca un bun prieten al lui Trump și criticat pentru că îl laudă frecvent pe liderul american, a declarat într-un interviu pentru CNN după întâlnirea de la Casa Albă că Trump "este clar dezamăgit de mulți aliați NATO și îl pot înțelege".

Marea Britanie conduce un grup de aproximativ 40 de țări care încearcă să elaboreze un plan militar și diplomatic pentru redeschiderea și securizarea Strâmtorii Ormuz, dar există puține indicii că acest lucru va produce rezultate pe termen scurt. Președintele francez Emmanuel Macron a spus miercuri că aproximativ 15 țări planifică să contribuie la reluarea traficului prin strâmtoare.

Ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, a spus joi că ruta maritimă nu va putea fi complet redeschisă până când nu va exista un acord pe termen lung între SUA și Iran. Pe de altă parte, Italia și Marea Britanie au transmis că nu acceptă ca Iranul să impună o taxă pentru tranzitul strâmtorii. 

"Avem un plan în curs legat de Ormuz, care este în mare parte independent de ceea ce s-a întâmplat ieri la Casa Albă. Știm urgența SUA și știm că Rutte încearcă să se poziționeze într-un mod în care să fie de ajutor. Suntem dispuși să transmitem semnalele și chiar acțiunile potrivite mai târziu, dar, în cele din urmă, problema nu este să mulțumim SUA, ci să avem condițiile corecte în vigoare", a spus un al treilea diplomat european.

09.04.2026, 17:18

Iran va permite trecerea a numai 15 nave pe zi prin Strâmtoarea Ormuz

Iranul va permite trecerea a nu mai mult de 15 nave pe zi prin Strâmtoarea Ormuz în urma armistiţiului cu o durată de două săptămâni pe care l-a convenit cu SUA, a declarat joi agenţiei ruse de presă TASS un oficial iranian de rang înalt, relatează Reuters. Ca represalii în urma războiului declanşat de SUA şi Israel pe 28 februarie, Iranul a permis de atunci doar trecerea selectivă a navelor prin Strâmtoarea Ormuz.

09.04.2026, 17:11

Emiratele Arabe Unite condamnă atacurile israeliene asupra Libanului

Joi, Ministerul de Externe al Emiratelor Arabe Unite au condamnat atacurile Israelului asupra mai multor zone din Liban. Ministerul emirian a exprimat îngrijorarea față de escaladarea continuă a conflictului, dar și față de repercusiunile escaladării conflictului. Ministerul Afacerilor externe al Emiratelor Arabe Unite a precizat, într-un comunicat citat de Gulf News, că sunt necesare eforturi internaționale pentru a preveni pierderile suplimentare de vieți omenești în Orientul Mijlociu.

Ministerul emirian a subliniat că cea mai importantă chestiune este asigurarea protecției depline a civililor, în conformitate cu dreptul internațional, dar și tratatele internaționale. Oficialii de la Abu Dhabi sunt solidari "pe deplin" cu guvernul libanez și sprijinul acordat în acest moment critic, subliniind angajamentul său ferm de a susține unitatea, suveranitatea și integritatea teritorială a Libanului.

09.04.2026, 16:58

Preşedintele Iranului: Loviturile Israelului în Liban fac negocierile "lipsite de sens"

Loviturile de miercuri împotriva Libanului, care au făcut peste 200 de morţi şi 1.000 de răniţi, arată 'eşecul' Israelului 'de a-şi respecta angajamentele', 'ceea ce face negocierile lipsite de sens', a afirmat joi preşedintele iranian Masoud Pezeshkian, pe platforma X, transmite AFP.

'Rămânem cu mâinile pe trăgaci. Iranul nu îşi va abandona niciodată fraţii şi surorile libanezi', a adăugat Pezeshkian, înaintea negocierilor prevăzute la sfârşitul acestei săptămâni între Washington şi Teheran, cu medierea Pakistanului.

09.04.2026, 16:53

Locuitorii din sudul Beirutului, evacuați

Armata israeliană emis, joi, un ordin de evacuare pentru locuitorii suburbiilor din sudul Beirutului. Forțele Armate Israeliene (IDF), i-au avertizat pe cetățenii din sudul Libanului că vor desfășura „atacuri iminente” și le-a cerut acestora să-și evacueze locuințele.

"Forțele de Apărare ale Israelului continuă să acționeze și să lovească infrastructura militară aparținând organizației teroriste Hezbollah în diverse zone din suburbiile sudice. IDF nu intenționează să vă facă rău și acționează doar împotriva agenților Hezbollah și a țintelor militare. Prin urmare, pentru siguranța dumneavoastră, trebuie să evacuați imediat", a declarat purtătorul de cuvânt al armatei în limba arabă, Avichay Adraee, pe X.

09.04.2026, 16:42

Casa Albă a aprobat în avans mesajul premierului Pakistanului despre încetarea focului în Iran

Casa Albă a verificat și a aprobat postarea de pe rețelele sociale făcută de premierul Pakistanului, Shehbaz Sharif, în care îl îndemna pe Donald Trump să extindă ultimatumul cu Iranul, care urma să expire miercuri dimineață și să accepte un armistițiu de două săptămâni, relatează The New York Times. Arată că administrația Trump căuta o cale de ieșire din criză, după ce președintele SUA a amenințat cu distrugerea "civilizației" iraniene. (DETALII AICI)

09.04.2026, 16:39

Iran solicită la ONU un mecanism de despăgubire pentru ţările afectate de sancţiuni unilaterale

Iranul, o ţară afectată de ani de zile de sancţiuni economice impuse de actori precum Statele Unite sau Uniunea Europeană, a cerut joi, într-un forum ONU privind măsurile coercitive bilaterale, să se creeze un mecanism internaţional de compensare pentru ţările victime ale acestui tip de presiuni, informează EFE.

"Un mecanism obligatoriu trebuie să asigure o reparaţie completă pentru statele şi populaţiile afectate", a declarat ambasadorul iranian pe lângă ONU de la Geneva, Ali Bahreini, într-un forum la care a participat, de asemenea, printr-un mesaj video, preşedintele cubanez Miguel Diaz-Canel şi reprezentanţi ai unor ţări precum Venezuela sau Eritreea, de asemenea victime ale sancţiunilor.

09.04.2026, 15:54

Iranul amenință că va închide încă o strâmtoare crucială pentru economia mondială

Fragilul armistițiu dintre SUA și Iran este pus la încercare de informațiile despre blocajul constant al  Teheranului asupra Strâmtorii Hormuz, în ciuda cererii președintelui Donald Trump de redeschidere "completă și imediată" a căii navigabile cruciale. (DETALII AICI)

09.04.2026, 15:26

Iran: Peste 3.000 de morţi în războiului cu Statele Unite şi Israel

Şeful organizaţiei de medicină legală din Iran, Abas Masjedi Arani, a informat joi că bilanţul morţilor în războiul început de Statele Unite şi Israel pe 28 februarie se ridică la peste 3.000, transmite EFE. "Am pierdut peste 3.000 de persoane în atacurile inamice în întreaga ţară", a declarat Masjedi pentru agenţia Mizan.

Sursa a adăugat că 40% dintre cei decedaţi nu au putut fi identificaţi iniţial şi că încă se lucrează pentru a identifica cadavrele. În ultima lună, Iranul nu a oferit date actualizate despre bilanţul morţilor. Ultimele cifre oficiale au fost publicate pe 5 martie, când bilanţul se situa la 1.230 de morţi. Cu toate acestea, ONG-ul de opoziţie HRANA, cu sediul în Statele Unite, estimează numărul morţilor la 3.636, dintre care 1.701 civili. 

09.04.2026, 14:31

Israel lansează noi atacuri asupra Libanului

Israelul a bombardat și azi mai multe ținte din Liban, punând și mai mult în pericol armistițiul din Orientul Mijlociu, după atacurile masive de ieri care au ucis peste 250 de persoane, relatează Reuters.

Negociatorii iranieni ar urma să plece azi spre Pakistan pentru primele discuții de pace, sâmbătă, cu o delegație a SUA.

09.04.2026, 14:12

230 de nave încărcate cu petrol, ținute pe loc de blocajul din Ormuz

Compania Națională de Petrol din Abu Dhabi anunță că aproximativ 230 de nave sunt încărcate cu petrol și pregătite să plece, dar subliniază că "Strâmtoarea Ormuz nu este deschisă", potrivit Reuters.

Gigantul petrolier ADNOC din Emiratele Arabe Unite a clarificat azi că accesul în strâmtoare este restricționat, condiționat și controlat. 

"Strâmtoarea trebuie să fie deschisă complet, necondiționat și fără restricții. Securitatea energetică și stabilitatea economică globală depind de acest lucru", a declarat Sultan Al Jaber, directorul general al companiei petroliere de stat din Emiratele Arabe Unite, ADNOC, adăugând că fiecare zi în care aceasta rămâne închisă agravează consecințele, cu livrări întârziate, piețe tensionate și creșterea prețurilor.

09.04.2026, 13:48

Spania își redeschide ambasada la Teheran

Spania își redeschide ambasada din Teheran, profitând de "fereastra de pace", a declarat joi ministrul de externe Jose Manuel Albares în fața parlamentarilor spanioli, pe fondul armistițiului fragil dintre Statele Unite și Iran, potrivit CNN.

De la începutul conflictului, Spania s-a remarcat ca un critic vocal al acțiunilor militare americane în Iran, interzicând Washingtonului să folosească bazele militare spaniole pentru ofensivă și adoptând o poziție mai fermă decât alți aliați europeni.

Premierul spaniol Pedro Sánchez a calificat atacurile SUA-Israel asupra Iranului drept "imprudente și ilegale", adăugând că țara sa "nu va fi complice la ceva ce este rău pentru lume".

Decizia Madridului de a-și trimite din nou ambasadorul în Iran a fost criticată imediat de ministrul de externe israelian Gideon Sa’ar, care a acuzat Spania că acționează "mână în mână" cu un "regim terorist".

09.04.2026, 13:25

Marea Britanie condamnă escaladarea din Liban

Întrebat dacă armistițiul dintre SUA și Iran poate rezista, ministrul Apărării din UK, John Healey a declarat că Regatul Unit "va face tot ce ține de el pentru a-l consolida", potrivit BBC.

"Salutăm armistițiul, ne dorim să se mențină", a spus acesta.

"Condamnăm escaladarea din Liban. Dorim ca conflictul dintre Israel și Liban să fie adus în cadrul prevederilor armistițiului."

09.04.2026, 13:21

Ambasadorul Iranului a șters o postare referitoare la negocierile SUA - Iran din Pakistan

Ambasadorul Iranului în Pakistan a șters o postare de pe platforma X în care afirma că o delegație iraniană urma să ajungă astăzi la Islamabad pentru a începe negocieri cu Statele Unite, potrivit BBC.

Discuțiile erau programate să aibă loc sâmbătă, cu vicepreședintele american JD Vance.

În postare, Reza Amiri Moghadam spunea că negocierile urmau să se bazeze pe "10 puncte propuse de Iran". După cum s-a relatat anterior, SUA și Iranul au versiuni diferite asupra acestor puncte.

09.04.2026, 11:28

Armata israeliană anunță că l-a ucis pe nepotul liderului Hezbollah, Naim Qassem

Israelul a anunțat joi că l-a ucis într-un atac asupra Beirutului în cursul nopții, pe nepotul lui Naim Qassem, liderul grupării libaneze Hezbollah susținută de Iran, potrivit Reuters.

"Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au lovit zona Beirut și l-au eliminat pe Ali Yusuf Harshi, secretarul personal și nepotul secretarului general al Hezbollah, Naim Qassem", a declarat armata.

09.04.2026, 11:25

China și Rusia cer o soluție politică în contextul armistițiului din Iran

Viceministrul de externe al Chinei, Cai Wei, a avut la Beijing o întrevedere cu omologul său rus, Aleksandr Alimov, cei doi oficiali convenind asupra necesității promovării unei "soluții politice" pentru chestiunile sensibile, pe fondul armistițiului din Iran, informează EFE, potrivit Agerpres.

Ministerul de Externe chinez a relatat într-un comunicat difuzat joi că Alimov şi Cai s-au întâlnit miercuri şi au discutat probleme legate de ONU şi Consiliul de Securitate.

În timpul întâlnirii, diplomaţii au abordat situaţia globală, precum şi punctele fierbinţi internaţionale şi regionale.

Ministerul chinez a indicat că cele două părţi au convenit să susţină împreună multilateralismul, să protejeze nucleul sistemului internaţional al ONU şi să respecte ordinea bazată pe dreptul internaţional.

De asemenea, Cai şi Alimov au decis "să depună eforturi pozitive pentru a promova soluţionarea politică a conflictelor", deşi declaraţia nu a menţionat explicit războiul din Orientul Mijlociu.

09.04.2026, 11:20

Hezbollah anunţă că va relua atacurile asupra Israelului după loviturile din Liban

Gruparea libaneză Hezbollah a anunțat joi că va continua atacurile împotriva Israelului, la o zi după operațiunile violente desfășurate de armata israeliană în Liban, relatează DPA, potrivit Agerpres.

Ca răspuns la ceea ce a numit ''încălcarea încetării focului'' de către Israel, Hezbollah a anunţat că a bombardat miercuri noaptea kibbutz-ul Manara, situat în nordul Israelului.

Hezbollah a precizat că riposta sa va continua până la oprirea agresiunii israeliano-americane. Cel puţin 182 de persoane au fost ucise în loviturile israeliene efectuate miercuri în Liban, potrivit Ministerului Sănătăţii libanez.

În pofida încetării focului pentru 14 zile, convenită marţi noaptea de Washington şi Teheran, Israelul a declarat că va continua atacurile asupra poziţiilor Hezbollah. Spre deosebire de Iran, Statele Unite nu consideră că acordul acoperă şi Libanul. În prezent, Iranul ia în calcul să denunţe unilateral acordul din cauza continuării atacurilor israeliene împotriva Hezbollah, a relatat agenţia de presă iraniană Fars.

09.04.2026, 11:10

NYT: Niciun petrolier nu a traversat Strâmtoarea Ormuz după armistițiu

Niciun petrolier nu a mai tranzitat Strâmtoarea Ormuz după intrarea în vigoare a armistițiului, potrivit datelor firmei de analiză Kpler, citate de The New York Times.

09.04.2026, 10:43

Situația Strâmtorii Ormuz și statutul Libanului în armistițiu, în dispută

Confuzii cu privire la strâmtoarea Ormuz și Liban. În timp ce Israel și SUA spun că armistițiul nu include Libanul (și Hezbollah), Iranul și Pakistanul spun că Libanul este inclus. Sunt informații contradictorii și despre situația din strâmtoarea Ormuz. Presa iraniană a anunțat aseară că a fost închisă, deși traficul maritim nu fusese deloc deblocat ieri în timpul zilei, după atacurile Israelului în Liban. Casa Albă a răspuns că informațiile sunt false și că una se comunică public, alta în privat.

09.04.2026, 10:30

Rusia vinde gaze cu discount masiv către state din Asia, ocolind sancțiunile SUA

Rusia încearcă să profite de tensiunile din piața globală a gazelor naturale pentru a convinge statele din sudul Asiei să cumpere gaz natural lichefiat provenit din facilități rusești vizate de sancțiunile SUA, potrivit unor surse citate de Bloomberg, preluate de Agerpres.

Gazele lichefiate respective au fost oferite la o reducere de preț de până la 40% față de prețurile spot înregistrate săptămâna trecută, prin intermediul unor companii obscure, cu sediul în China și Rusia, au dezvăluit sursele care au dorit să își păstreze anonimatul. Vânzătorii au spus că pot furniza documente pentru a face să pară că transporturile provin din surse non-rusești, de exemplu din Oman sau Nigeria, au adăugat sursele.

Închiderea Strâmtorii Ormuz și atacurile asupra celei mai mari instalații de export de gaze lichefiate din lume, amplasată în Qatar, au redus livrările mondiale de GNL cu aproximativ o cincime, perturbând piața gazelor și crescând prețurile. Livrările din Qatar au stagnat, forțând clienții din Bangladesh și India să caute alternative mai scumpe.

Extinderea livrărilor către ale țări decât China ar ajuta Rusia să își diversifice baza de clienți și să extindă exporturile de la instalațiile sale de pe lista neagră. Facilitatea Arctic LNG 2, care a fost proiectată să fie cea mai mare instalație rusească de gaze lichefiate, a început exporturile în 2024, dar capacitatea sa maximă a fost limitată de lipsa capacităților de transport maritim și a cumpărătorilor dispuși să cumpere gaze lichefiate vizate de sancțiuni.

09.04.2026, 10:22

ONG-uri: civilii din Gaza, în continuare expuși atacurilor și foametei

La aproape șase luni de la încetarea focului în Gaza, Israelul nu și-ar fi respectat în continuare obligațiile asumate privind acordarea ajutorului umanitar, reconstrucția, protejarea civililor, libertatea de circulație și autoguvernarea, potrivit unui raport întocmit de cinci ONG-uri active în Fâșia Gaza, potrivit Agerpres.

Analiza celor cinci ONG-uri, care evaluează progresul obiectivelor stabilite în planul în 20 de puncte al administrației președintelui american Donald Trump, arată că doar o mică parte au fost implementate parțial, în timp ce palestinienii "continuă să sufere de privațiuni extreme, foamete, răniri și moarte din cauza atacurilor continue, a restricțiilor de circulație și a obstacolelor în calea ajutorului umanitar impuse de guvernul israelian".

Raportul, condus de Consiliile Daneze și Norvegiene pentru Refugiați, Oxfam, Refugees International și Save the Children, menționează o "implementare parțială sau inconsistentă" a încetării ostilităților și a protecției civililor, deoarece, din 10 octombrie 2025, data intrării în vigoare a armistițiului, peste 700 de locuitori din Gaza au murit în atacuri israeliene, între care cel puțin 180 de copii, conform datelor de la Ministerul Sănătății local.

"Președintele Trump a promis că va conduce o redresare extraordinară și a anunțat o 'nouă zi' pentru Gaza. Cu toate acestea, planul său de pace a stagnat și și-a reorientat atenția de la criză", a apreciat Abby Maxman, președinta și directoarea Oxfam America.

"Cel puțin doi copii pe zi au fost uciși sau răniți în ultimele șase luni", a declarat Inger Ashing, directoarea Save the Children International. "Aceasta nu este pace pentru copiii din Gaza. Acordul de încetare a focului nu s-a tradus într-o protecție eficientă a copiilor", a adăugat ea.

09.04.2026, 10:04

Prima noapte fără atacuri în statele din Golf, de la debutul conflictului

Pentru prima dată de la declanșarea conflictului, nu au fost raportate atacuri cu drone sau rachete peste noapte, după ce ofensiva SUA și Israelului asupra Iranului a declanșat represalii pe scară largă în regiune, potrivit CNN.

În ultimele șase săptămâni, oficialii din statele din Golf au raportat constant atacuri iraniene pe rețelele sociale, cu lovituri aproape zilnice, pe fondul prezenței militare semnificative a SUA în zonă.

09.04.2026, 08:53

Ambasador: Delegația Iranului ajunge astăzi în Pakistan pentru negocieri cu SUA

Delegația iraniană va ajunge în această seară la Islamabad pentru negocieri cu SUA, a transmis ambasadorul Iranului în Pakistan într-o postare pe X.

"În ciuda scepticismului opiniei publice iraniene, cauzat de încălcările repetate ale armistițiului de către regimul israelian pentru a sabota inițiativa diplomatică, la invitația premierului Shehbaz Sharif, delegația iraniană sosește în această seară la Islamabad pentru discuții serioase, bazate pe cele 10 puncte propuse de Iran", a declarat Reza Amiri Moghadam.

Mohammad Bagher Ghalibaf, președintele Parlamentului iranian, ar putea conduce delegația Teheranului, potrivit unor informații apărute în presa internaţională. În același timp, Pakistanul și Iranul susțin că armistițiul dintre SUA, Israel și Iran include și Libanul, în timp ce Washingtonul și Tel Avivul afirmă că acesta nu se aplică operațiunilor împotriva Hezbollah din Liban, potrivit CNN.

Negocierile, conduse din partea SUA de vicepreședintele JD Vance, ar urma să înceapă sâmbătă, potrivit Casei Albe.

09.04.2026, 07:56

Petrolul brent a urcat la 97 $

Contractele futures pentru petrolul Brent au crescut cu aproape 2%, atingând 97 de dolari pe baril, joi, recuperând o parte din pierderile din sesiunea anterioară, în condițiile în care noile atacuri israeliene asupra Libanului au ridicat semne de întrebare privind durabilitatea unui armistițiu fragil în Orientul Mijlociu, în timp ce Strâmtoarea Ormuz rămâne în mare parte blocată, potrivit Trading Economics.

09.04.2026, 07:47

Șefii companiilor de transport maritim, precauți în Ormuz pe fondul armistițiului fragil SUA-Iran

Industria de transport maritim încearcă să obțină mai multe informații despre modul în care navele pot traversa în siguranță Strâmtoarea Ormuz, esențială pentru comerțul global, în timpul armistițiului de două săptămâni dintre SUA și Iran, potrivit CNN.

"Cu siguranță, unele nave vor părăsi zona, dar situația rămâne tensionată", a declarat Tim Huxley, președintele Mandarin Shipping, după anunțarea armistițiului.

Şi Roberto Giannetta, președintele Asociației companiilor de transport maritim de linie din Hong Kong, este rezervat în privința traversării strâmtorii din cauza lipsei de garanții de securitate: "Dacă aș fi proprietar sau operator de nave blocat în Golful Persic, aș aștepta câteva zile pentru a vedea cum reacționează SUA, Israelul și Iranul la acest armistițiu. Dacă pare că se menține, aș încerca să scot navele în a doua săptămână, fie individual, fie în grupuri sau convoaie", a spus Giannetta.

09.04.2026, 07:42

Donald Trump: Forțele SUA vor rămâne pe poziții până la respectarea acordului real

Președintele SUA, Donald Trump, a scris pe Truth Social, avertizând Iranul că "începe focul, mai mare și mai puternic decât a văzut vreodată cineva", dacă "acordul real" nu este respectat în totalitate.

09.04.2026, 07:39

Iranul indică rute alternative pentru nave în Strâmtoarea Ormuz

Navele care intenționează să tranziteze Strâmtoarea Ormuz ar trebui să folosească rute alternative, pentru a "respecta principiile siguranței maritime și pentru a fi protejate de posibile coliziuni cu mine marine", au transmis Gardienii Revoluției din Iran, într-un comunicat citat de presa de stat, potrivit BBC.

Comunicatul detaliază rutele alternative și include o hartă a acestora. Navele care intră din Marea Oman trebuie să navigheze la nord de insula Larak, apoi să își continue traseul către Golful Persic. Cele care se deplasează în sens invers trebuie să iasă din Golful Persic, să treacă la sud de insula Larak și să continue către Marea Oman.

09.04.2026, 07:30

Acordul de încetare a focului, sub presiune: acuzații între Iran și SUA, atacuri în Liban

Acordul de încetare a focului din Orient se află în pragul colapsului. Teheranul acuză Statele Unite că nu a respectat trei clauze din armistiţiu. Printre ele, atacurile în Liban. Vicepreședintele american, JD Vance, a respins acuzaţiile. Israelul, la rândul său, a atacat Beirutul şi nu recunoaşte nimic. Chiar şi în acest context, însă, administraţia Trump pare încă dispusă să continue negocierile de sâmbătă, din Pakistan.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii