Video Analist, despre Trump şi NATO: Insulţi aliaţii, depreciezi contribuția lor, după care te milogești să te ajute

Întrebat dacă ameninţarea aceasta de a distruge centralele electrice, deci infrastructura civilă, nu e crimă de război, Donald Trump a divagat printr-un atac la adresa reporterului care a pus întrebarea, de la New York Times, şi i-a atacat organizaţia de presă. Altminteri, în discursul său extrem de lung a deschis iarăşi un front cu presa şi ameninţă că va urmări în instanţă organizaţiile care au divulgat informaţia că un ofiţer e căzut în Iran pentru că au pus în pericol securitatea naţională. Nu în ultimul rând, Donald Trump a reiterat că e foarte dezamăgit de NATO şi mai ales de Marea Britanie pentru că nu i s-au alăturat în războiul său.  

Acum, înainte de discurs, Donald Trump spune că nu e mulţumit de propunerile de pace care au venit prin intermediari de la Iran, dar că opinia publică din SUA nu e mulţumită de război şi el face totul pentru a-i ţine pe oameni fericiţi. Dar, a precizat şi că dacă ar fi după el, ar pune mana pe petrol pentru că "am face o grămadă de bani".

Tehereanul susţine, însă, că aşa-zisele negocieri de pace prin intermediari ale americanilor sunt incompatibile cu ultimaturile, dar şi cu ameninţările de a comite a arunca în aer toată infrastructura civilă a Iranului, de la centrale electrice la poduri. Atât ONU cât şi preşedintele Consiliului European, l-au atenţionat pe Trump că asta ar fi o încălcare a convenţiilor de la Geneva. Acum şi iranienii îşi continuă atacurile peste tot unde găsesc oportunitate.

Israelul a comis o gafă majoră, susţin jurnaliştii de la BBC. Forţele israeliene au vrut să eliminte un lider Hezbollah din Liban, doar că au greşit ţinta şi au ucis un lider de rang înalt al unui grup politic ce se opune ferm grupării şiite.  

Noi am analizat întreaga situaţie alături de Corneliu Bjola, care a oferit un interviu lui Marius Pancu, pentru Observatorul de Noapte

- A ce a arătat acest ultim discurs al lui Donald Trump, a încercare de dezescaladare sau dimpotrivă? 

- Nu, nici vorbă, e vorba de escaladare în acest moment. Deci declarația a fost destul de contondentă. Vorbim și după o perioadă în care au fost făcute anumite pregătiri militare. Și mai ales faptul că aceste încercări de intermediere, de negocieri prin intermediulul Pakistanului, au eșuat. Și au eșuat fiind respinse, foarte interesant, de către Iran. Deci care, în principiu, ar fi trebuit să accepte anumite... să facă anumite compromisuri. Deci asta ne spune ceva despre situația în momentul de față. 

Sunt două mașini, că am mai spus în teoria jocurilor. Sunt ca două mașini care accelerează una spre alta și încearcă să convingă fiecare șoferul că este cel care nu va abandona. Și abandonezi, cum faci acest lucru, ca în filmul cu James Dean din 1955, Rebeli fără Cauză, este pretins că nici nu te mai uiți la volan, că arunci volanul în afară, astfel încât să convingi partea cealaltă să se dea la o parte. Și fiecare parte în momentul de față consideră că orice mișcare unilaterală nu îi aduce niciun fel de avantaj, deși ambele părți se îndreaptă cu viteză mare într-o ciocnire.

Pentru Iran e foarte clar. Mult mai multe bombardamente și cele pe care le anunță administrația Trump, care sunt foarte, din punct de vedere normativ, legal, sunt foarte problematice. Vorbim la limite de crime de război aici. Nu mai este gen ce se întâmplă poate și în Ucraina. Vom vedea dacă se întâmplă, dar astea sunt cel puțin amenințările. Vorbim de infrastructura civilă. Convenția de la Geneva, întotdeauna, și protocolul din 1977 sugerează o anumită distincție între țintele civile și țintele militare. Dar care? Asta este amenințarea pe care o face aruncatul de volan. Că eu voi merge mai departe, indiferent ce voi credeți. Și e foarte clar din modul în care a avut loc acea epurare a generalilor de săptămâna trecută că nici armata americană nu pare încântată de această strategie de escaladare. Dar cel puțin, la nivel retoric, la nivel de amenințare, administrația Trump spune că nu are niciun fel de limită. Va merge mai departe. Ăsta este un element. 

A doua parte, din partea iraniană, de ce ei nu cedează din punctul lor de vedere și nu vorbim de un regim democratic. Da, să înțelegem foarte bine. E vorba de un regim terorist cu mult sânge pe mână. Numai în luna ianuarie și-au omorât 30.000 de cetățeni. Deci un regim sângeros care nu are nicio legitimitate. Dar ce insistă în acest moment este că ei, din punct de vedere strategic, consideră că ei, cel puțin așa percep, că cu cât se întârzie acest compromis, presiunea va deveni mai mare pe partea americană. Și sunt date care să sugereze.

De exemplu, au fost folosite în șase săptămâni 850 de Tomahawk-uri. Asta este cum Washington Post raportează acest lucru. 850 înseamnă 25% din rezerva Statelor Unite. La care se mai adaugă costurile foarte mari. 1,5 trilioane a cerut Hegseth săptămâna trecută pentru suplinirea bugetului Pentagonului. Opinia publică nu pare încântată. Dacă se ajunge mai ales la pierderea vieții omenești, soldați americani în număr mai mare, așa va interveni o problemă. 

Deci ei consideră că, din punctul lor de vedere, în momentul de față, America nu este într-o situație foarte bună. Trump s-a băgat într-o capcană pe care el și-a creat-o. Nu armata americană. El și-a creat-o. Din punct de vedere politic, el și-a creat-o. Nu armata americană. Armata americană a dat sfaturi bune, dar au fost ignorate. Și îi va fi foarte greu să iasă din acest lucru. 

Ce doresc de aici? Motivul pentru care i-au respins și au ridicat miza. În declarație, nu numai că vor despăgubiri, vor și drepturi nucleare, vor și faptul ca războiul să se încheie nu numai în Iran, dar și în Liban și toate milițiile lor să fie protejate. Deci se simt oarecum în siguranță. Și din astfel de joc nu poți să ieși probabil decât cu o intermediere. Se va reveni poate cu Pakistan, vom vedea. Dar nu poți să ieși printr-o bombardare.

- De fapt, aici e cheia. Pentru că inclusiv în discursul pe care Donald Trump l-a ținut, recunoștea faptul că există critici în spațiul public, deci măcar ajung la el. Și spunea, "lumea crede că nu am un plan, nu am o ieșire din acest război, că am intrat într-un război fără un plan. Avem un plan, dar sigur nu putem să-l divulgăm". După această reiterare a armistițiului, a ultimatumului, mai există vreo cale de ieșire din acest război, alta decât să-și îndeplinească amenințările, Donald Trump? 

- Bun, când vorbim de planurile președintele lui Trump, trebuie să ne gândim că au fost mai multe planuri, nu e primul și ultimul. Primul plan a fost decapitarea și scenariul Venezuela. Că anumiţi ofițeri din garda islamică vor face rocada și se vor alinia, vor deveni un regim mai prietenos față de stat. Scenariul Venezuela. Planul ăla a luat foc. Nu funcționează. 

Planul 2, pe care îl vedem, escaladarea. Bombardare masivă până când cealaltă parte va ceda. Cam ăsta-i planul. Altceva nu există în momentul de față. Mai era această speranță că prin negocieri, pe acolo s-ar duce. Dar ce mă îngrijorează pe mine e planul de negocieri, că negocierile au loc într-un stat care e foarte bine plasat. Pakistanul, de exemplu, nu are relații cu Israel. Nu are relații diplomatice. Asta cântărește bine cu Iranul, cu care, deși au anumite fricțiuni legate de un teritoriu din Iran, totuși relațiile sunt bune. Și Pakistan are relații foarte bune și cu Statele Unite, în momentul de față. Dar, totuși, aceste negocieri nu au dus rezultatul scontat.

Al doilea element care spun că ar fi trebuit să funcționeze ceva este că s-a schimbat echipa de negocieri pe partea Statelor Unite. După duetul celebru care au numai eșecuri la activ, că e vorba de Ucraina, că e vorba de Iran, eșec după eșec, s-a făcut o schimbare și, în momentul de față, cel care a intermediat, cel puțin, a fost un interlocutor politic prin Pakistan, a fost J.D. Vance, care este recunoscut mai reținut, oarecum, împotriva unor acțiuni militare în Orientul Mijlociu. Și, totuși, acest lucru a eșuat.

Deci asta ar trebui să fie, iarăși, un semn de întrebare, că planul de negocieri pe care îl preconiza nu a funcționat. Unde se va opri, eventual, există o zonă de apropiere, probabil, ce se insistă, ambele părți au nevoie de o metodă de a scăpa cu o față, oarecum, onorabilă. Pentru Statele, Unite, vorbesc de zona nucleară și Ormuz. Deci, dacă se deblochează Ormuz, putem vorbi de un anumit tip de pace. 

- Dar se pot întâmpla lucrurile astea până miercuri dimineața, la ora României, astfel încât să nu meargă mai departe Donald Trump cu amenințările? 

- Posibil, dacă face o concesie. Și acea concesie este asta, ce cer iranienii în momentul de față. Celelalte condiții pot fi neglijate. Este ca să obțină un fel de, nu vorbim de despăgubiri de război,  astea nu vor veni, ci să obțină un fel de concesie legată de faptul că alte lovituri militare nu vor fi legate. Asta este carta pe care o folosesc, Ormuz, și nu vor să lase din mână. Va fi o astfel de concesie făcută? Posibil. Rămâne de văzut. Asta este tactica retorică maximă care se preconizează.

Dar să înțelegem foarte bine, o lovitură militară, escaladare de acest gen, cu o lovire de ținte energetice și civile, nu se va termina, va aduce o ripostă împotriva țărilor din Orientul Mijlociu, care se tem de asemenea de faptul că infrastructura lor civilă s-ar putea să fie lovită. Vorbim de Emirate, vorbim de Arabia Saudită. Și, bineînțeles, tot acest impact va crește și mai mult  posibilitatea ca prețul petrolului să crească, ca Europa să intre în recesiune și toate problemele pe care le cunoaștem. Să vedem în ce măsură există această disponibilitate. 

Poate, într-adevăr, în ultima secundă să găsim o variantă în care, da, cel puțin acest conflict să se încheie. Pentru Statele Unite, iarăși, strategic nu e bine. Nu e bine deloc, pentru că un conflict prelungit ajută inamicul său, care este China. Deci, n-ai cum să nu vezi acest lucru. Câte resurse arunci într-un conflict care este marginal, iar pentru China să se uite la Statele Unite să vadă cum s-a împiedicat de buturuga mică în șase săptămâni, asta e o lecție extraordinară pentru o țară care are capacitățile, nu ale Iranului, are mult mai mari capacități și înțelege foarte bine că genul acesta de conflict îi aduce beneficii strategice imense. Bănuiesc că și strategii din Washington observă acest lucru. 

Deci, sunt mai multe elemente pentru care Statele Unite ar trebui să iasă din acest conflict cât mai repede, dar cu condiția ca să obțină câteva obiective. Mă refer, poate strâmtoarea Ormuz și o înțelegere pe nuclear. Acele probleme nucleare, care, ironic, ar însemna o reîntoarcere la acordul dezavuat de președintele Trump, dar pe care a fost închis, concluzionat de Obama. Am putea să ne întoarcem la niște elemente din acel acord.

- Și despre care spunea din nou, în discursul de luni, că a fost un acord extrem de prost, care ar fi dus la crearea bombei nucleare de către Iran și la bombardarea Statelor Unite.

- Spune acest lucru pentru că lumea începe să vorbească din nou despre acest lucru și trebuie să justifice abandonarea și discursul acesta care îl vedem în momentul de față. 

- A pomenit din nou de NATO în discurs. Donald Trump a spus că e extrem de dezamăgit de ce s-a întâmplat cu NATO. De faptul că n-au achesat la războiul său. A pomenit în mod expres Marea Britanie și a reamintit chiar și de Groenlanda. Spun că de acolo au pornit marile sale probleme cu Alianța Nord-Atantică. În ce punct al rupturii suntem dintre NATO și Statele Unite în acest moment și ce mai poate fi reparat sub Donald Trump? 

- Bun, războiul este destul de imprevizibil. Ce spune astăzi, mâine s-ar putea să fie diferit. Dar este foarte clar că față de Europa are o anumită atitudine. Față de Rusia are cu totul altă atitudine. Nu am auzit un cuvânt rău împotriva Rusiei din ianuarie 2025. Putin, așteptat cu covorul roșu în Alaska, europenii, întotdeauna ținuţi la masa de copii, jigniți, insultați.

Chiar și această discuție despre NATO nu are nicio bază în realitate. Nu este NATO vinovat că acest fiasco din Iran a fost început de către administrația Trump. Nu are nicio legătură. NATO este o alianță defensivă. Este făcută ca să se apăre împotriva Rusiei. Asta știau toți președinții americani. Pentru asta a fost făcută.

A participat, apropo, NATO în Afganistan. A participat în Irak, într-o anumită misiune. Iar când nu s-a participat, după ce s-a participat, cu puțin timp înainte de intervenția din Irak, președintele Trump a spus că soldații care au participat în Afganistan și în Irak și care au murit au fost un fel de pierzători. 457 de soldați britanici au murit, 27 de români, mai mulți soldați, 40 şi ceva de soldați danezi, deci aliații tăi. Îi insulţi, depreciezi contribuția lor, după care te milogești să vină să te ajute. Dar iarăși revin. Nu este problema NATO. Este o tactică mai veche. Când intervine un mare eșec, trebuie să găsești un vinovat, un ţap ispășitor. Și nu o să găsească un ţap ispășitor, în momentul de față, o să găsești un ispășitor pe care îl consideri că nu poate să reacționeze foarte bine. 

Asta este problema europenilor în momentul de față, că sunt foarte dependenți în continuare de asistența militară și au încercat, în fel și chip, să mențină această alianță. Dar vocile din America, mă refer, din Congresul American... am văzut scrisoarea trimisă de un comitet din Congresul American, vocile generarilor americani spun foarte clar că această alianță transatlantică este foarte importantă. Până acum spunea că nu avem nevoie de bazele voastre, nu avem nevoie că noi câștigăm războiul singur, dintr-o dată vedem că totuși ai nevoie de aliații tăi. 

- Un comentariu scurt și despre atitudinea autorităților din România, e un subiect despre care vom discuta în continuare, dar vreau să vă cer opinia apriori, atitudinea autorităților din România cu privire la criza carburanților. Pentru că în răspăr cu tot ceea ce spune Comisia Europeană, autoritățile din Energie și așa mai departe, cei de la noi, oficialii de la noi, vin și ne dau asigurări după asigurări că nu va fi niciodată penurie, că nu vor fi raționalizaţi carburanții, că nu suntem în postura de a suferi din motivele pe care le vedem în restul lumii. Cum e strategia asta de comunicare în primul rând din partea autorităților? 

- Cred că e un reflex instituțional care s-a înconsolidat de foarte mult timp. Când apare o privință, e tendința să minimizez că nu cumva să creezi un fel de panică. Şi în Marea Britanie s-a discutat, în această secțiune europeană, deci mesajele care vin sunt de descurajare a consumului, de precauție, pentru că genul acesta de mesaje nu poți să le faci. Să zicem că intervine o criză. Să zicem că această escaladare continuă și prețul petrolului se duce undeva spre 150. Nu suntem acolo, dar să spunem.

În momentul de față, când vei avea un astfel de șoc, ce faci? Vii să pregătești populația de pe zi pe alta? Nu va funcționa. Cred că și în timpul pandemiei, iar se minimizase inițial până ar veni prea târziu, o campanie de strategică, și nu vorbim campanie de criză. O campanie de comunicare strategică trebuie să aibă loc înainte, să explice, pentru că în momentul în care intervine criza, oamenii devin deja panicați și avem deja experiența cu vaccinurile, în care au rejectat absolut orice. Se face oarecum o greșeală, pentru că dacă lucrurile merg în continuare spre escaladare, iar aceste confirmări sunt infirmate, iarăşi scade încrederea în autorități. 

Deci, ar fi mai bine să se coreleze cu mesajele care vin de peste tot, din Europa și din Marea Britanie. Trebuie început oarecum o conversație că și situația s-ar putea să degradeze și atunci  oamenii să fie pregătiți. Dacă nu se degradează, foarte bine. Ai trecut cu bine acest lucru, dar ai dovedit că ești în stare să gestionezi o situație cu responsabilitate. Nimeni nu le spune nimănui, dar există această teamă.

Dacă declarăm o situație, oarecum o criză și punem punctul pe i, lumea se teme să se întâmple ceva. Trebuie pregătit și asta înseamnă responsabilitate. Am mai spus mai demult. În genul de crize, de exemplu în Marea Britanie, există o anumită instituție care se ocupă de urgențe naționale. Care trebuie să se pregătească. Se uite la efectele în cascadă, pentru că efectele care vin în cascadă sunt multiple.

Nu e vorba numai de prețul benzinei, dar și ce se întâmplă cu îngrășămintele, cum afectează piața alimentară și tu trebuie să fii precaut să gestionezi bazat pe date, nu pe politică, dar bazat pe date, care sunt scenariile. 1, 2, 3. Și pe baza acelor scenarii, care s-ar putea să se dezvolte în funcție de evenimente, tu să activezi programe de comunicare. Cam asta se face mai profesional. Declarațiile liniștitoare au uneori efectul să-ți explodeze înapoi în față, dacă realitatea e evidentă.

Știm cum a început în prima săptămână de război, toată lumea, cred că la nivel de autorități, suntem protejați, suntem bine, totul e ok, benzina rămâne la preţ. Peste 2-3 zile, au trebuit toți să-și mănânce cuvintele. 

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰