Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video SUA, sub asediul iernii. Coasta de Est, îngropată sub un metru de zăpadă, mii de locuinţe au rămas în blackout

Ninsoarea de la noi e nimic pe lângă cea din Statele Unite. Furtuna de zăpadă din ultimele ore a îngropat o mare parte din Coasta de Est. Oficialii au lansat avertismente fără precedent pentru populaţie şi au decretat starea de urgenţă. Numai ieri au fost anulate şase mii de zboruri. Din Delaware şi până în Boston sunt aşteptate în continuare fenomene meteo care vor intra direct în topul celor mai puternice zece furtuni din ultimul secol şi jumătate. Doi oameni au murit după ce un copac rupt de viscol a căzut peste camioneta lor. Circa 40 de milioane de americani sunt în pericol din cauza vremii. 

de Redactia Observator

la 24.02.2026 , 14:38

Autorităţile se tem că ninsoarea care a început ieri va aşterne un strat de zăpadă ce ar putea ajunge până la un metru. Zăpada va fi răscolită de rafale de vânt care vor depăşi 100 de kilometri la oră.

Pentru a evita tragediile, oficialii i-au sfătuit pe oameni să renunţe la orice deplasare neesenţială. Populaţia a fost anunţată că ar trebui să îşi facă provizii. Primarul a închis toate şcolile din metropolă pentru cel puţin o zi.

"Declarăm stare de urgență și instituim o interdicție de călătorie. Pentru siguranța dumneavoastră, stați acasă, stați în interior și nu circulați pe șosele", a declarat Zohran Mamdani.

Articolul continuă după reclamă

"Ce e mai rău abia urmează, să nu credeţi că doar această ninsoare va fi. Va depăși toate așteptările, așa că trebuie să fiți pregătiți pentru ce e mai rău", a declarat Kathy Hochul, guvernatorul New York-ului.

Reacţia locuitorilor

Dar nu toată lumea pare dispusă să urmeze sfaturile oficialilor:

"Am 59 de ani şi niciodată nu am renunţat la un spectacol pe Broadway din cauza vremii", a spus un locuitor al New York-ului.

"Suntem newyorkezi. Am fost aici şi în 1996 când au fost aproape 80 de centimetri de zăpadă. Şi nu aveam nici cizme. Am venit cu metroul ca să cumpărăm câte ceva. Ne aducem aminte şi plecăm", a adăugat o altă persoană.

După doar câteva ore de ninsoare, stratul de zăpadă a depăşit jumătate de metru. Peste 600.000 de locuinţe şi întreprinderi au rămas în beznă. Americanii n-au avut încotro şi şi-au scos lopeţile, ca să cureţe aleile din faţa locuinţelor.

Oficialii confirmă că două persoane au fost ucise în comitatul Calvert, când un copac rupt de vânt le-a zdrobit camioneta. Anulările de zboruri au depășit 11.000 la nivel național. În Delaware, starea de urgență este în continuare în vigoare, peste 100 de drumuri fiind blocate de nămeţi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca salariile să fie publice?
Observator » Ştiri externe » SUA, sub asediul iernii. Coasta de Est, îngropată sub un metru de zăpadă, mii de locuinţe au rămas în blackout