Suedia reduce vârsta răspunderii penale la 13 ani: noi reguli de detenție pentru minorii condamnați
Guvernul din Suedia a anunțat noile condiții de detenție pentru adolescenții de la 13 ani condamnați pentru infracțiuni grave, în cadrul unei reforme controversate care reduce vârsta răspunderii penale de la 15 la 13 ani. Măsura, prezentată de ministrul justiției Gunnar Strömmer, are ca scop combaterea violenței asociate criminalității organizate, în contextul în care rețelele infracționale recrutează tot mai frecvent minori pentru atacuri cu arme și explozibili. Reforma, care va intra în vigoare la 1 iulie pentru o perioadă inițială de cinci ani, a stârnit critici puternice din partea societății civile și a organizațiilor pentru drepturile copilului, care avertizează asupra riscurilor de recidivă și a impactului negativ asupra minorilor.
Guvernul suedez a dezvăluit joi condiţiile de detenţie pentru adolescenţii începând de la vârsta de 13 ani care sunt condamnaţi pentru infracţiuni penale grave, concretizare a unei măsuri intens criticate de către societatea civilă, informează AFP, potrivit Agerpres.
Scăderea vârstei răspunderii penale
La sfârşitul lunii ianuarie, guvernul suedez a anunţat acest proiect de lege ce vizează scăderea vârstei responsabilităţii penale de la 15 la 13 ani în încercarea de a stăvili infracţionalitatea organizată a cărei violenţă zguduie frecvent ţara.
Un număr de opt instituţii penitenciare existente au fost însărcinate cu amenajarea unor secţii pentru a-i primi pe aceşti tineri condamnaţi pentru crime sau explozii agravate sau alte infracţiuni grave, trei dintre ele urmând să fie pregătite până la 1 iulie, dată la care reforma va intra în vigoare.
Adolescenţii vor fi separaţi de deţinuţii adulţi şi închişi în camera lor timp de 11 ore pe noapte, comparativ cu 14 ore în cazul adulţilor, a precizat ministrul justiţiei Gunnar Strommer într-o conferinţă de presă.
Ei vor merge la şcoală şi vor avea, în plus, acces la propriul lor teren de joacă, sală de sport şi infirmerie.
Această modificare legislativă va fi introdusă iniţial temporar, pentru o perioadă de cinci ani.
Reformă criticată de societatea civilă
Suedia luptă de mai bine de un deceniu împotriva creşterii violenţei legate de infracţionalitatea organizată, cauzată în principal de reglări de conturi între bande rivale şi de luptele pentru controlul pieţei de droguri.
Reţelele de infractori recrutează un număr tot mai mare de minori cu vârsta sub 15 ani pentru a comite atentate cu explozibili şi împuşcături deoarece aceştia nu riscă pedepse cu închisoarea dacă sunt prinşi.
"Societatea şi infracţionalitatea s-au schimbat în mod profund. În general, tinerii comit mai puţine infracţiuni, dar cei care le comit, comit mai multe şi infracţiuni mai grave. A devenit ceva mult mai obişnuit ca tinerii să folosească arme şi explozibili", a susţinut Gunnar Strommer.
Această reformă este puternic criticată, iar majoritatea celor 126 de autorităţi consultate în timpul procesului legislativ şi-au exprimat un aviz negativ. Asociaţia pentru drepturile copiilor Bris consideră că această reformă este "contraproductivă, insuficient studiată şi contrară drepturilor copilului".
Potrivit Bris, închiderea la o vârstă atât de fragedă nu va face decât să crească recidiva şi să favorizeze recrutarea de copii şi mai tineri de către reţele. Chiar şi administraţia penitenciară, responsabilă cu punerea în aplicare a reformei, şi-a exprimat opoziţia.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰