Suma colosală cheltuită de Rusia în ultimele 6 luni pentru recrutarea soldaților care să lupte în Ucraina
Rusia a cheltuit aproape două trilioane de ruble (aproximativ 25,7 miliarde de dolari) în primele șase luni ale anului 2025 pentru recrutarea de personal militar implicat în războiul din Ucraina, potrivit portalului independent Re: Russia, citat de agenția EFE, potrivit Agerpres.
Completarea trupelor de pe linia frontului cu personal nou a fost posibilă datorită cheltuielilor imense ale Rusiei pentru bonificaţiile acordate la semnarea contractelor cu armata, în care Rusia a investit până la 25,674 miliarde de dolari până în acest an, conform raportului citat.
Această cifră este dublă faţă de estimările făcute de aceeaşi platformă pentru perioada iulie 2023 - iunie 2024. Documentul publicat afirmă că principalul factor din spatele creşterii cheltuielilor a fost numărul mare de decese şi, în consecinţă, nevoia de noi voluntari.
Rusia a cheltuit 25,6 miliarde de dolari în 6 luni pentru recrutarea de soldaţi pentru a lupta în Ucraina
Plata medie în cele 12 regiuni cu cele mai mari rate de recrutare a noilor soldaţi este de 2,7 milioane de ruble (aproximativ 30.000 de dolari). La această plată iniţială se adaugă salariul lunar şi plăţile către familiile soldaţilor decedaţi şi răniţi.
Autorii raportului notează că, în aceste şase luni, autorităţile au recrutat aproape 200.000 de soldaţi.
În cazul menţinerii acestui ritm de cheltuieli, anul se va încheia cu cheltuieli de patru trilioane ruble (51,348 miliarde de dolari) investite în personal militar, ceea ce reprezintă 2% din PIB sau 9,5% din cheltuielile bugetului federal pentru 2025.
Publicaţia financiară Kommersant a relatat în urmă că o zi că, în trei ani, Rusia a naţionalizat active private în valoare de aproximativ 50 de miliarde de dolari, reprezentând tot 2% din PIB.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰