Summit crucial la Bruxelles. Liderii UE, discuţii despre Ucraina, apărare şi un buget de 2 trilioane €
Liderii statelor membre ale Uniunii Europene se reunesc joi, la Bruxelles, pentru un Consiliu European cu miză majoră, în care vor fi discutate teme cu impact direct asupra cetăţenilor: războiul din Ucraina, situaţia din Orientul Mijlociu, apărarea europeană, migraţia, bugetul multianual al UE şi competitivitatea economică. Pe agendă se află şi extinderea Uniunii, inclusiv negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, informează Agerpres.
În ceea ce privește extinderea UE, liderii vor discuta despre recenta deschidere a primului cluster de capitole în cadrul negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova.
Extinderea UE, pe agenda liderilor europeni
Liderii statelor membre UE vor analiza progresele înregistrate în ceea ce privește agenda "O Europă, o piață", ce stabilește măsuri și calendare concrete pentru inițiative legislative și de politică în domenii-cheie: simplificarea normelor și reducerea sarcinilor administrative, aprofundarea și consolidarea pieței unice, promovarea unei agende comerciale ambițioase, reducerea costurilor energiei și accelerarea transformării digitale și a transformării prin inteligența artificială.
Participanții la reuniunea la nivel înalt a UE vor continua discuțiile pe baza reuniunii informale a Consiliului European desfășurate în Cipru în 23-24 aprilie. Pe baza cadrului de negociere prezentat de președinția cipriotă a Consiliului UE la 11 iunie, ei vor discuta despre elementele principale ale bugetului pe termen lung, inclusiv realizarea de progrese referitoare la noile resurse proprii.
Volodimir Zelenski le prezintă liderilor UE ultimele evoluţii de pe front
Referitor la războiul din Ucraina, președintele acestei țări, Volodimir Zelenski, le va prezenta șefilor de stat și de guvern din UE cele mai recente evoluții. Liderul de la Kiev va participa joi, la sediul NATO, la o reuniune a Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, inițiativă ce furnizează sprijin militar pentru Kiev.
Într-o scrisoare adresată miercuri liderilor țărilor membre, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus prelungirea protecției acordate refugiaților ucraineni în Uniunea Europeană, dar cu limitări pentru a nu priva Ucraina de combatanți în războiul său de apărare contra Rusiei.
Măsura propusă de executivul comunitar constă în excluderea din acest statut protector a bărbaților eligibili pentru a lupta pe front sau care au părăsit Ucraina în mod ilegal.
Ucrainenii care fug de conflictul cu Rusia beneficiază din martie 2022 de un statut unic ce le permite să lucreze și să aibă acces la ajutoare în Uniunea Europeană. În prezent aproximativ 4,3 milioane de ucraineni sunt în această situație, repartizați în principal în Germania, Polonia și Republica Cehă. Acest statut, ce poate fi reînnoit anual, este în vigoare până în martie 2027.
Orientul Mijlociu şi impactul asupra preţurilor energiei
Situația actuală din Orientul Mijlociu va fi analizată de șefii de stat și de guvern din UE, cu accent pe conflictul din Iran și impactul acestuia asupra prețurilor energiei, situația dramatică din Fâșia Gaza și Cisiordania și evoluțiile din Liban, inclusiv sprijinul acordat de UE pentru încetarea focului și pentru statul și poporul din Liban.
Un alt punct pe agenda reuniunii europene la nivel înalt va fi punerea în aplicare a agendei UE privind pregătirea pentru apărare. Recentele incursiuni ale unor drone în spațiul aerian al UE, printre care prăbușirea unei drone rusești încărcate cu explozivi în România, au evidențiat necesitatea urgentă de a continua acțiunea în acest domeniu, inclusiv prin consolidarea flancului estic al UE.
Migraţia şi noile reguli privind returnarea migranţilor ilegali
De asemenea, liderii țărilor membre vor analiza progresele înregistrate în ceea ce privește punerea în aplicare a concluziilor anterioare ale Consiliului European cu privire la migrație, pentru a se asigura că lucrările continuă într-un ritm rapid în toate domeniile prioritare. Este de așteptat ca participanții să abordeze modificările aprobate miercuri de Parlamentul European în privința politicii UE privind returnarea cetățenilor țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală în UE.
Noile norme simplifică și accelerează procedurile, prevenind abuzurile și deplasările neautorizate în interiorul UE. Astfel, o decizie de returnare a unui cetățean al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală într-un stat membru emisă de autoritățile naționale abilitate va fi însoțită de obligația de a părăsi țara UE respectivă imediat sau într-un anumit termen.
Nu în ultimul rând, liderii țărilor UE vor aborda eforturile de combatere a drogurilor ilicite, o provocare cu un impact direct asupra cetățenilor europeni. În acest context, ei vor discuta despre punerea în aplicare a Strategiei UE în materie de droguri.
