Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Super-cartel" al drogurilor, destructurat. Gruparea controla o treime din traficul de cocaină în Europa

Europol a anunţat luni că forţe de poliţie au dezmembrat un 'super-cartel' al drogurilor care controla în jur de o treime din traficul de cocaină în Europa. Au arestat 49 de suspecţi în mai multe ţări, transmite AFP, potrivit Agerpres.

de Redactia Observator

la 29.11.2022 , 07:58

Ampla operaţiune internaţională a forţelor de poliţie a dus la confiscarea a 30 tone de cocaină şi la arestări pe teritoriul Europei în Franţa, Spania, Belgia şi Ţările de Jos, dar şi în Dubai, a precizat Europol într-un comunicat. "Baronii drogurilor, consideraţi ţinte de mare interes de către Europol, se aliaseră pentru a constitui ceea ce era cunoscut drept un ''super-cartel'' care controla în jur de o treime din traficul de cocaină în Europa", arată comunicatul, potrivit căruia "amploarea importurilor de cocaină în Europa sub controlul şi comanda suspecţilor era masivă".

49 de persoane din mai multe ţări au fost arestate

În Dubai au fost arestaţi doi suspecţi "de mare interes", cu legături în Ţările de Jos, precum şi alţi doi cu legături în Spania şi doi având legături cu Franţa. Pe lângă aceştia, au mai fost arestate 13 persoane în Spania, şase în Franţa şi zece în Belgia. În cadrul aceleiaşi operaţiuni fuseseră arestate 14 persoane în Ţările de Jos în 2021.

Vezi și

Parchetul Ţărilor de Jos a transmis că va cere Emiratelor Arabe Unite extrădarea celor doi suspecţi cu cetăţenie olandeză arestaţi în Dubai. Unul dintre ei este un bărbat de 37 ani cu dublă cetăţenie, olandeză şi marocană, acuzat că a introdus mii de kg de cocaină în Ţările de Jos în 2020 şi 2021. Celălalt are 40 de ani şi dublă cetăţenie, olandeză şi bosniacă, precizează parchetul. "Este vorba despre infracţiuni grave legate de traficul internaţional de droguri, în principal din America de Sud via porturile Anvers şi Rotterdam", afirmă comunicatul autorităţilor olandeze.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » "Super-cartel" al drogurilor, destructurat. Gruparea controla o treime din traficul de cocaină în Europa