Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Suspecți acuzați în cazul Nemțov

La mai bine de o săptămână de la asasinarea lui Boris Nemţov, anchetatorii ruşi au adus în faţa justiţiei cinci suspecţi. Doi au fost puşi sub acuzare, iar ceilalţi rămân reţinuţi în continuare

de Redactia Observator

la 09.03.2015 , 08:05

La mai bine de o săptămână de la asasinarea lui Boris Nemţov, anchetatorii ruşi au adus în faţa justiţiei cinci suspecţi. Doi au fost puşi sub acuzare, iar ceilalţi rămân reţinuţi în continuare

Cei cinci suspecţi în cazul asasinării lui Boris Nemţov au sosit însoţiţi de trupe speciale la tribunalul din Moscova. Toţi provin din Caucazul de Nord şi au fost reţinuţi în Inguşetia, aflată la graniţa cu Cecenia.

Doar Anzor Gubaşev şi Zaur Dadaev au fost acuzaţi, oficial, de asasinarea lui Nemţov, restul fiind reţinuţi în continuare. Zaur, un poliţist din Cecenia decorat pentru curaj, şi-a declarat iubirea faţă de Profetul Mahomed în instanţă, iar judecătorul a admis declaraţia lui drept o mărturie a implicării sale în acest caz. Rudele şi vecinii suspecţilor spun că sunt nevinovaţi.

Vezi și

Însă voci din întreaga lume spun că e suspect cum oamenii "incomozi" lui Putin sfârşesc tragic.

Un al şaselea suspect în dosarul asasinării lui Nemţov a murit într-o confruntare cu poliţia, la Groznâi, în Cecenia. Bărbatul a fost rănit mortal atunci când a aruncat o grenadă, după ce forţele de ordine au pătruns în apartamentul său.

Boris Nemţov a fost ucis pe 27 februarie. A fost împuşcat de patru ori în spate, în timp ce se plimba cu iubita lui la câţiva paşi de zidul Kremlinului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Suspecți acuzați în cazul Nemțov