Tânără mamă, însărcinată în 6 luni, sfâșiată de câini într-o pădure din Franța
O tânără mamă, însărcinată în șase luni, a murit sfâșiată de câini, într-o pădure din nord-estul Parisului. Elisa Pilarski își plimba propriii patrupezi atunci când ar fi fost atacată violent de o haită de vânătoare.
O tânără mamă, însărcinată în șase luni, a murit sfâșiată de câini, într-o pădure din nord-estul Parisului. Elisa Pilarski își plimba propriii patrupezi atunci când ar fi fost atacată violent de o haită de vânătoare.
Elisa, în vârstă de 29 de ani, a fost găsită moartă sâmbătă seara, cu mușcături pe mâini, picioare, torace și cap, a anunțat procurorul care investighează cazul.
Anchetatorii încă încearcă să înțeleagă ce s-a întâmplat de fapt la momentul morții, peste 90 de câini fiind testați pentru a se stabili dacă au participat la atac și, daca da, cine sunt stăpânii.
Potrivit BBC, Elisa Pilarski se plimba cu câinii ei atunci când s-a produs tragedia, în pădurea Retz, aflată de aproximativ 80 de kilometri nord-est de capitala Franței.
Ce s-a întâmplat, de fapt, în pădure?
La un moment dat, în timpul plimbării, femeia și-a sunat speriată partenerul de viață, Christophe, pentru a-i spune că se teme că o haită de câini este pe punctul de o a ataca. Bărbatul a plecat imediat pe urmele ei, însă nu a mai putut evita nenorocirea. Atunci când a găsit-o, femeia zăcea într-o baltă de sânge, după ce suferise o hemoragie masivă în urma mușcăturilor.
"Am căutat-o, am văzut mașina ei... Am mers spre o râpă, dar aproximativ 30 de câini și-au făcut apariția așa că am plecat", a mărturisit el, potrivi BFMTV. Bărbatul a precizat că Elisa era plină de mușcături și cu hainele rupte, având abdomenul descoperit.
Poliția a fost anunțată imediat și s-a deplasat la fața locului, pentru a deschide o investigație. Din primele informații, se pare că haita de câini era la vânătoare de căprioare, atunci când a atacat-o pe tânăra mămică.
Cazul a fost intens mediatizat în Franța. Actrița Brigitte Bardot, cunoscută drept o iubitoare a animalelor, a cerut autorităților să suspende autorizațiile de vânătoare pentru acest sezon. Cu toate acestea, Asociația vânătorilor din Franța a insistat că nu există probe conform căror câinii de vânătoare ar fi fost implicați în moartea femeii.
Pădurea Retz se întinde pe mai mult de 13.000 de hectare și este un cunoscut loc de vânătoare pentru cerbi, căprioare sau vulpi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰