Video Tragedie la o vânătoare de ouă în Germania: Trei morţi, după ce un copac de 30 de metri s-a prăbuşit

Zi neagră de Paşte, în nordul Germaniei. Trei persoane au murit după ce un copac înalt de 30 de metri s-a prăbuşit peste ele. Vorbim de o adolescentă de 16 ani, o tânără mamă de 21 de ani şi fetiţa acesteia, de doar 10 luni. O a patra fată, prinsă şi ea sub copac, a fost grav rănită şi transportată cu elicopterul la spital. Femeile participau la o vânătoare de ouă când s-a produs tragedia. În total, 50 de persoane dintr-un centru pentru mame tinere, femei însărcinate şi copii, luau parte la eveniment. Autorităţile continuă cercetările.

de Redactia Observator

la 06.04.2026 , 10:25

Accidentul tragic a avut loc în Duminica Paștelui în Mittelangeln-Satrupholm, lângă Flensburg. Mai multe persoane au fost lovite de un copac înalt de 30 de metri care a căzut, iar cel puțin trei dintre ele au fost ucise. Printre morți se numără o fată de 16 ani, o mamă de 21 de ani și fiica ei de zece luni.

Bebeluşul a murit la spital

Adolescenta şi mama au murit pe loc, în timp ce bebeluşul la spital, scrie Bild. O altă tânără, în vârstă de 18 ani, a fost transportată cu elicopterul la un spital din Heide cu răni grave. Acolo a fost supusă unei intervenții chirurgicale. Potrivit unui purtător de cuvânt al poliției, viața ei este în afara oricărui pericol, dar este în continuare sub tratament. Alte câteva persoane au suferit răni minore. Accidentul a avut loc în jurul orei 11:00 într-o zonă împădurită din municipiul Mittelangeln.

Articolul continuă după reclamă

Martorii au sunat la serviciul de urgenţă anunţând că un copac a căzut peste mai multe persoane. La faţa locului au intervenit echipaje de pompieri și ambulanțe. De asemenea, au fost chemate două elicoptere.

Potrivit poliției, aproximativ 50 de rezidenți și angajați ai centrului rezidențial „SterniPark” din apropiere se aflau în pădure căutând ouă de Paște când a avut loc incidentul. Patru persoane au rămas blocate.

Nordul Germaniei se confruntă în prezent cu o furtună puternică, cu avertizări de rafale de vânt care ating viteze de 55 până la 75 km/h.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi găsit motorină premium mai ieftină decât cea standard?
Observator » Ştiri externe » Tragedie la o vânătoare de ouă în Germania: Trei morţi, după ce un copac de 30 de metri s-a prăbuşit