Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tragedia de pe Mont Blanc. Andrea și Sara, cei doi italieni morți pe munte, au fost găsiți îmbrățișați

Tregedie pe partea italiană a vârfului Mont-Blanc. Patru alpinişti, doi coreeni şi doi italieni care au rămaşi blocaţi în munţi zile bune din cauza vremii rele, au fost găsiţi morți. Autorităţile îi căutau încă de duminică dimineaţa. Andrea Galimberti și Sara Stefanelli, cei doi italieni, au fost găsiți îmbrățisați, potrivit Fanpage.it.

de Redactia Observator

la 12.09.2024 , 10:22

Tregedia de pe Mont Blanc. Andrea și Sara, cei doi italieni morți pe munte, au fost găsiți îmbrățișați Tregedia de pe Mont Blanc. Andrea și Sara, cei doi italieni morți pe munte, au fost găsiți îmbrățișați

Când salvatorii au ajuns la 4.600 de metri altitudine, i-au găsit pe Andrea și Sara îmbrățisați. Cei doi alpiniști se țineau în brațe reciproc, în încercarea de a rezista frigului extrem.

Cine sunt alpiniştii italieni găsiţi morţi pe Mont Blanc

Cei doi alpinişti italieni dispăruți de sâmbăta trecută pe Mont Blanc şi găsiţi fără suflare, marţi, sunt cuplul Andrea Galimberti, 53 de ani, din Como, și Sara Stefanelli, 41 de ani, din Genova.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit publicaţiei Sky TG24, trupurile lor neînsuflețite au fost găsite la 4.500 de metri deasupra nivelului mării, în zona "Mur de la Cote", o pantă înghețată abruptă care duce spre vârful Mont Blanc, pe versantul francez.

Pe acelaşi subiect

În urmă cu șase zile, cuplul a ajuns pe vârful Muntelui Cervino. A documentat urcarea cu un album foto, distribuind pe rețelele de socializare imagini care înfățișează peisajele uluitoare, dar și fotografii care îi imortalizează obosiți, dar fericiți. S-au mai fotografiat unul pe celălalt în bivuacul de la 4.000 de metri, ceea ce arată că erau doi alpinişti cu experienţă. Totuși, chiar și atunci au fost surprinși de vremea rea, așa cum însuși Galimberti spunea: "Perfect, ne-a trebuit doar o grindină la coborâre pentru a termina cu bine urcușul".

Ultimul mesaj către salvatori

Blocați aproape la vârf, sâmbătă după-amiază, cuplul italian împreună cu cei doi alpiniști coreeni au rămas blocați în condiții meteorologice foarte dificile. "Nu vedem nimic, veniți să ne luați, riscăm să murim înghețați", au spus ei în ultimul mesaj către salvatori. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Tragedia de pe Mont Blanc. Andrea și Sara, cei doi italieni morți pe munte, au fost găsiți îmbrățișați