Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trump a vorbit în Biroul Oval cu preşedintele Columbiei, cu patru jurnalişti NYT de faţă. Ce condiţie le-a pus

Într-un interviu amplu acordat miercuri publicației The New York Times, președintele Donald Trump a declarat că "doar timpul va spune" cât de mult intenționează Statele Unite să controleze țara, sugerând un control care ar putea dura ani de zile.

de Redactia Observator

la 08.01.2026 , 18:11

Trump a vorbit în Biroul Oval cu preşedintele Columbiei, cu patru jurnalişti NYT de faţă. Ce condiţie le-a pus Preşedintele american Donald Trump. 18 decembrie 2025 - ProfiMedia

Președintele Trump a declarat miercuri seara că se așteaptă ca Statele Unite să administreze Venezuela și să extragă petrol din uriașele sale rezerve timp de ani de zile și a insistat că guvernul interimar al țării, format din foști aliați ai lui Nicolas Maduro, aflat acum în închisoare, "ne oferă tot ceea ce considerăm necesar".

Trump: Vom reconstrui Venezuela într-un mod foarte profitabil. Vom folosi petrolul și vom lua petrol

"Doar timpul ne va spune", a afirmat el, când a fost întrebat cât timp va cere supravegherea țării sud-americane. "O vom reconstrui într-un mod foarte profitabil", a spus Trump în timpul unui interviu de aproape două ore. "Vom folosi petrolul și vom lua petrol. Scădem prețurile petrolului și vom oferi Venezuelei bani de care are nevoie disperată."

Articolul continuă după reclamă

Declarațiile lui Trump au venit la câteva ore după ce oficiali ai administrației au spus că Statele Unite plănuiesc să preia efectiv, pe termen nedeterminat, controlul asupra vânzării petrolului Venezuelei, în cadrul unui plan în trei etape prezentat Congresului de secretarul de stat Marco Rubio.

În timp ce republicanii au sprijinit în mare măsură acțiunile administrației, democrații au reluat miercuri avertismentele potrivit cărora Statele Unite se îndreaptă spre o intervenție internațională prelungită, fără a avea autoritate juridică clară.

Trump nu a oferit un interval de timp exact privind durata în care Statele Unite ar urma să controleze politic Venezuela. Trei luni? Șase luni? Un an? Mai mult? "Aș spune mult mai mult", a răspuns președintele.

Trump nu a răspuns de ce a recunoscut-o pe Delcy Rodriguez, vicepreședinta lui Nicolas Maduro, drept noul lider al Venezuelei, în loc să o susțină pe Maria Corina Machado, lidera opoziției și laureată a Premiului Nobel pentru Pace. El a refuzat să spună și dacă a vorbit cu Delcy Rodriguez. "Marco vorbește cu ea tot timpul", a spus el, referindu-se la Rubio. "Vă pot spune că suntem în legătură constantă cu ea și cu administrația", a completat el.

De asemenea, Trump nu și-a asumat niciun angajament cu privire la momentul în care vor avea loc alegeri în Venezuela, o țară care a avut o lungă tradiție democratică de la sfârșitul anilor 1950 până când Hugo Chavez a ajuns la putere în 1999.

Discuții telefonice cu președintele Columbiei, de față cu jurnaliștii NYT

La scurt timp după ce patru reporteri de la The New York Times s-au așezat să discute cu el, Trump a întrerupt interviul pentru a vorbi la telefon cu președintele Columbiei, Gustavo Petro, pe care l-a amenințat în urmă cu câteva zile cu o schimbare de regim din cauza traficului cu cocaină.

Liderul american i-a lăsat pe jurnaliști să rămână în Biroul Oval pentru a asculta conversația cu președintele columbian, cu condiția ca cele discutate să rămână "off the record". Alături de el în încăpere s-au aflat vicepreședintele JD Vance și Marco Rubio. Ambii au părăsit sala după încheierea convorbirii.

La finalul discuției telefonice cu liderul columbian, Trump i-a dictat unui consilier o postare pentru contul său de pe Truth Social, în care a transmis că președintele Columbiei l-a sunat "pentru a-i explica situația drogurilor" provenite din Columbia și că l-a invitat să viziteze Washingtonul.

Apelul, care a durat aproximativ o oră, a lăsat impresia că Trump nu ar urmări pentru moment o acțiune militară în Columbia. Liderul de la Casa Albă crede că decapitarea regimului Maduro i-a intimidat și pe alți lideri din regiune să se conformeze. În timpul interviului, Trump s-a arătat încântat de succesul operațiunii din Caracas, care a dus la capturarea lui Maduro și a soției sale, Cilia Flores.

Liderul SUA s-a temut de un "dezastru de tip Jimmy Carter"

El a spus că a urmărit îndeaproape pregătirea forțelor pentru misiune, inclusiv realizarea unei replici în mărime naturală a complexului, într-o bază militară din Kentucky. Trump a recunoscut totuși că, în timpul operațiunii, s-a temut că aceasta ar putea deveni un "dezastru de tip Jimmy Carter. I-a distrus întreaga administrație". S-a referit la operațiunea eșuată din 24 aprilie 1980 de salvare a celor 52 de ostatici americani deținuți în Iran. Un elicopter american s-a lovit atunci de o aeronavă în deșert, iar tragedia a marcat profund președinția lui Carter, chiar dacă a dus ulterior la crearea unor forțe de operațiuni speciale mult mai disciplinate și mai bine pregătite.

El a comparat succesul capturării lui Maduro cu operațiuni similare desfășurate sub administrațiile precedente, inclusiv cu retragerea militară haotică din Afganistan, care a dus la moartea a 13 militari, în mandatul lui Joe Biden.

Trump a declarat că Statele Unite au început deja să facă bani prin preluarea petrolului venezuelean care fusese anterior blocat de sancțiuni, anunțând că Venezuela va livra între 30 și 50 de milioane de barili de țiței greu către SUA, care va fi vândut la prețul pieței, iar veniturile controlate de el. Nu a precizat un calendar pentru livrarea petrolului și a recunoscut că revitalizarea sectorului petrolier în paragină al Venezuelei va dura ani de zile.

Președintele american, întrebat ce se va întâmpla cu Venezuela

În timpul interviului, Trump a părut mai concentrat pe lăudarea misiunii din Venezuela decât pe conturarea unui plan politic sau economic detaliat pentru viitorul țării. "Nu aș vrea să vă spun asta," a spus el, întrebat ce se va întâmpla cu țara.

Ar trimite trupe americane la sol dacă guvernul venezuelean nu i-ar da petrolul țării? Sau dacă țara nu rupe legăturile cu Rusia și China, așa cum a cerut administrația sa? "Nu pot să vă spun asta. Chiar nu aș vrea să vă spun asta, dar ne tratează cu mare respect. După cum știți, ne înțelegem foarte bine cu administrația care este acolo acum", a spus Trump.

El a transmis din nou că aliații lui Maduro cooperează cu Statele Unite, în ciuda declarațiilor publice ostile.

"Ne oferă tot ceea ce considerăm necesar. Nu uitați, ne-au luat petrolul cu ani în urmă", a spus el, referindu-se la naționalizarea instalațiilor construite de companii petroliere americane. Trump a discutat deja cu directori din industria petrolieră americană despre investiții în Venezuela, dar mulți sunt reticenți, îngrijorați că controlul asupra țării s-ar putea prăbuși la finalul mandatului lui Trump, sau că serviciile militare și de informații venezuelene, rămase fără profit, ar submina efortul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Le daţi liber copiilor la tehnologie?
Observator » Ştiri externe » Trump a vorbit în Biroul Oval cu preşedintele Columbiei, cu patru jurnalişti NYT de faţă. Ce condiţie le-a pus