Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trump anunță măsuri dure împotriva Indiei, pe fondul comerțului masiv cu petrol rusesc

Statele Unite declanșează un nou conflict comercial cu India. Președintele american Donald Trump a anunțat că va impune taxe vamale suplimentare asupra importurilor din India, ca represalii pentru comerțul "masiv" al acestei țări cu petrol rusesc. Anunțul vine în contextul în care Trump acuză India că profite de pe urma resurselor energetice ale Rusiei, în timp ce ignoră consecințele războiului din Ucraina. În replică, New Delhi a transmis că nu va renunța la achizițiile de petrol din Rusia și că își va proteja interesele economice.

de Redactia Observator

la 04.08.2025 , 22:32

Conflict comercial SUA-India Trump anunță măsuri dure împotriva Indiei, pe fondul comerțului masiv cu petrol rusesc - Getty Images

Președintele american Donald Trump a anunțat luni că va crește "substanțial" taxele vamale asupra importurilor din India, ca represalii față de ceea ce el a descris drept comerțul "masiv" cu petrol rusesc, relatează agențiile Reuters și DPA, citate de Agerpres.

Această declarație a lui Trump survine după ce săptămâna trecută el a anunțat că Statele Unite vor impune Indiei (începând cu 7 august) taxe vamale de 25%, taxe cărora li se va adăuga o penalitate despre care nu a oferit detalii, dar prin care a spus că urmărește să sancționeze India pentru importurile masive de produse din Rusia și pentru achizițiile de armament rusesc, India fiind încă din timpul Războiului Rece un client tradițional al industriei militare ruse.

"India nu doar cumpără cantități masive de petrol rusesc, dar mult din petrolul cumpărat îl vinde pe piața liberă cu profituri mari. Lor nu le pasă cât de mulți oameni sunt uciși în Ucraina de mașina de război a Rusiei", a scris Trump luni pe platforma Truth Social. "Din acest motiv, voi crește substanțial taxele vamale plătite de India către SUA", a adăugat el, fără alte detalii.

Articolul continuă după reclamă

Guvernul indian pregăteşte un răspuns

Surse guvernamentale indiene au declarat agenției Reuters în weekend că India va continua să cumpere petrol rusesc, în pofida amenințărilor lui Trump. Într-un ultimatum dat săptămâna trecută președintelui rus Vladimir Putin să oprească în zece zile războiul în Ucraina, președintele american a amenințat cu taxe vamale secundare țările care cumpără petrol rusesc.

După anunțul de săptămâna trecută al lui Trump privind taxele vamale de 25% și penalitatea neprecizată impusă Indiei, guvernul acestei țări a afirmat că va lua "toate măsurile necesare pentru a proteja interesul național", amintind că India și Statele Unite au desfășurat în ultimele luni negocieri pentru un acord comercial "echitabil, echilibrat și reciproc avantajos".

Dar negocierile comerciale dintre SUA și India nu par să fi condus la un acord pe placul lui Trump. Principala nemulțumire a părții americane pare să fie refuzul Indiei de a-și deschide piața pentru produsele agricole - inclusiv prin autorizarea importurilor de produse modificate generic -, în condițiile în care agricultorii formează în această țară un electorat puternic.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Ştiri externe » Trump anunță măsuri dure împotriva Indiei, pe fondul comerțului masiv cu petrol rusesc