Video Trump, către Iran: Acord în 5 zile sau vă bombardăm până vă ies sufletele
Donald Trump anunţă o pauză de cinci zile în războiul împotriva Iranului. Liderul de la Casa Albă spune că vrea să dea o şansă negocierilor de pace pe care cele două tabere le-ar purta în acest moment. Regimul de la Teheran îl contrazice pe peşedintele american. Între timp, România ia în calcul să trimită militari experţi în deminare în strâmtoarea Ormuz.
La cererea lui Donald Trump armata americană nu va mai bombarda timp de cinci zile centralele şi instalaţiile energetice din Iran. Asta după ce peste weekend reprezentanţii săi, Steve Witkoff şi ginerele său, Jared Kushner, ar fi negociat cu oficiali ai regimului de la Teheran.
"Îşi doresc foarte mult să încheie un acord. Şi noi ne dorim să încheim un acord. Începem cu aceste cinci zile şi dacă negocierile eşuază o să-i bombardăm din nou până le ies sufletele", a declarat preşedintele american Donald Trump.
Acesta spune că se discută pe un acord în 15 puncte, care nu numai că ar pune capăt războiului, ci şi programului nuclear iranian. În ce priveşte strâmtoarea Ormuz, liderul american ar vrea sa o controleze la comun cu noul ayatollah. Potrivit publicaţiie Axios, discuţiile ar fi fost mediate de oficialii din Turcia, Egipt şi Pakistan.
"Am avut discuţii consolidate, vom vedea unde duc, avem puncte importante în care am ajuns la un acord, aproape în toate. Totul a mers ca uns şi dacă se concretizează cred că acea problemă acel conflict va fi oprit", a declarat Trump.
Cancelarul german nu împărtăşeşete optimismul lui Donald Trump.
"I-am făcut (lui Donald Trump, n.r.) propunerea de a colabora și de a face tot posibilul pentru a ajunge la un armistițiu în regiune cât mai repede posibil. Acest lucru este dificil în prezent. De asemenea, nu este posibil fără consimțământul Israelului", a declarat Friedrich Merz.
Anunţul vine la nici 24 de ore după ce acelaşi Donald Trump a ameninţat că va rade de pe faţa pământului toate centralele electrice iraniene.
Nu este clar cu cine negociază administraţia Trump. Iranul neagă că poartă ar purta discuţii directe sau indirecte cu Statele Unite. Mai mult, regimul de la Teheran jubilează şi susţine că Trump a dat înapoi de frică, după ce armata iraniană a ameninţat că va distruge complet staţiile de desalinizare ale ţărilor arabe din Golf şi va închide complet Strâmtoarea Ormuz.
Iranul a publicat imagini cu armamentul pregătit pentru ofensivă.
"Hei, Trump, eşti concediat. Cunoşti această propoziţie. Îți mulțumesc pentru atenția acordată", declară Ebrahim Zolfaghari, purtătorul de cuvânt al armatei iraniene, pe înregistrare, aluzie la frazele folosite de actualul președinte american când era vedetă TV.
Pentru a provoca pagube uriaşe aliaţilor americanilor din Orient, Consiliul de apărare de la Teheran are în plan să mineze întregul Golf Persic. România, care a anunţat că va participa la operaţiunile de redeschidere a strâmtorii Ormuz, ar putea trimite militari pentru a ajuta la deminare.
"Am căpătat ceva experiență cu deminarea în Marea Neagră pe parcursul ultimilor ani. putem participa cu ofițeri de stat major, eventual cu schimb de informații", a declarat Radu Miruță, ministrul Apărării.
Iranul avertizează din nou România, prin vocea ambasadorului său în Bulgaria.
"Dacă o bază este folosită pentru atacarea teritoriului nostru, nu ar trebui să fie aceste baze ţinte legitime? Nu ar trebui să răspundem? România ar trebui să fie atentă să nu devină parte din acest război", declară Ali Reza Irvash, ambasadorul Iranului în Bulgaria.
Avertismentul vine în condiţiile în care, în weekend, Iranul a arătat în premieră că are rachete capabile să lovească ţinte din Europa situate şi la 3500 de kilometri.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
