Warner Bros le-a dat celor de la Paramount o săptămână ca să le facă o ultimă "cea mai bună ofertă"
Warner Bros Discovery a respins marţi oferta celor de la Paramount de a prelua compania cu 30 de dolari pe acțiune, dar nu a închis complet ușa negocierilor. Le-a termen de 7 zile pentru a veni cu "cea mai bună ofertă finală". Arată că preferă în continuare acordul cu Netflix, iar șansele să schimbe decizia sunt reduse.
Nou episod în lupta dintre Paramount Skydance și Netflix pentru Warner Bros, compania care deține HBO Max, "Harry Potter", "Batman", "Friends" și multe alte filme și seriale celebre. Netflix a acordat Warner Bros o derogare de șapte zile, prin care studioul a putut relua discuțiile cu Paramount.
Paramount a primit deadline până pe 23 februarie
Warner Bros are două opțiuni: să fuzioneze cu Netflix, scenariu preferat de companie, sau să fie cumpărată în totalitate de Paramount, care a lansat în decembrie o ofertă de preluare ostilă. Susținută financiar de Larry Ellison, Paramount Skydance a oferit 30 de dolari pe acțiune pentru a cumpăra compania, dar oferta nu a fost considerată suficient de bună sau sigură de către conducerea Warner Bros.
Informal, a fost sugerat un preț și mai mare, de 31 de dolari pe acțiune. Oferta actuală a Paramount pentru întreaga companie se ridică la 108,4 miliarde de dolari, în timp ce Netflix oferă 82,7 miliarde de dolari, doar pentru studiouri și operațiunile de streaming. Paramount a primit marţi termen până pe 23 februarie să depună o nouă ofertă, pe care Netflix o poate egala conform acordului de fuziune, a precizat Warner Bros.
"Consiliul nostru nu a stabilit că propunerea voastră are șanse rezonabile să conducă la o tranzacție superioară fuziunii cu Netflix. Continuăm să recomandăm și rămânem pe deplin angajați în tranzacția cu Netflix", au transmis președintele Warner Bros, Samuel DiPiazza Jr., și CEO-ul David Zaslav, într-o scrisoare adresată board-ului Paramount.
Reuters amintește că cele două companii media concurează pentru Warner Bros, inclusiv pentru controlul studiourilor de film și cel al vastei biblioteci de conținut, într-un moment în care industria divertismentului se schimbă rapid. Warner Bros deține drepturile asupra unor filme clasice precum "Casablanca" și "Citizen Kane", dar și asupra unor producții populare precum "Friends" și "Batman".
Warner Bros a precizat că se așteaptă la o ofertă de peste 31 de dolari pe acțiune, mai ales după ce un consilier financiar al Paramount a transmis verbal că acest preț nu reprezintă oferta maximă. Acțiunile Paramount au crescut cu 3,5%, cele ale Warner Bros Discovery cu 2,5%, iar Netflix a urcat cu aproximativ 1% în tranzacțiile de dinainte de deschiderea oficială a bursei.
Votul acționarilor pentru acordul cu Netflix, pe 20 martie
Pe 20 martie, acționarii Warner Bros vor vota dacă acceptă fuziunea cu Netflix. Dacă va fi aprobată, aceasta se va produce după ce Warner Bros va "rupe" o parte din companie, mai exact divizia Discovery Global, care include posturi precum CNN, TLC, Food Network și HGTV, și o va transforma într-o firmă separată, listată la bursă. Warner Bros estimează că Discovery Global ar putea valora între 1,33 și 6,86 dolari pe acțiune.
Decizia de a redeschide discuțiile cu Paramount marchează o schimbare de poziție. Paramount a acuzat că board-ul Warner Bros nu a negociat serios cele șase oferte anterioare, prezentate înainte de anunțarea acordului cu Netflix, pe 5 decembrie. O ofertă ostilă lansată în decembrie a fost respinsă, iar o alta revizuită, care includea o garanție personală de 40 de miliarde de dolari din partea fondatorului Oracle, Larry Ellison, a fost respinsă la începutul lui ianuarie.
Pe de o parte, reluarea discuțiilor vine și pe fondul presiunilor din partea investitorului Ancora Holdings, care deține acțiuni la Warner Bros și nu este de acord cu fuziunea cu Netflix; pe de altă parte, Paramount încearcă să introducă noi membri în consiliul Warner Bros, inclusiv pe Matt Halbower, CEO al Pentwater Capital Management, care susține oferta Paramount.
Pentru a putea discuta cu Paramount, Warner Bros a obținut o derogare specială din partea Netflix. Conform înțelegerii dintre cele două companii, Warner Bros poate discuta cu un alt ofertant doar dacă oferta acestuia ar putea fi mai bună decât cea a Netflix.
Pentru a îndulci oferta, Paramount a spus că va plăti ea taxa de reziliere de 2,8 miliarde de dolari pe care Warner Bros ar trebui să o achite Netflix dacă renunță la acordul deja semnat. Oferta tot nu a fost pe placul celor de la Warner Bros, îngrijorați că Paramount nu are finanțarea complet sigură.
Chiar dacă una dintre tranzacții va fi aleasă, Paramount sau Netflix, aceasta trebuie aprobată de autoritățile de reglementare. Atât Paramount, cât și Netflix discută deja cu autoritățile din SUA și alte țări pentru a evita blocarea tranzacției.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰