Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Trump, cină alături de liderii din domeniul Tech. Elon Musk nu a fost invitat

Donald Trump a luat aseară cina alături de mai mulţi lideri din domeniul tehnologiei. Dineul era aşteptat să aibă loc în grădina de Trandafiri a Casei Albe, recent renovată. Din cauza vremii, evenimentul a fost mutat în interior. Printre oaspeţi s-au numărat şi Mark Zuckerberg, Tim Cook şi Bill Gates. Elon Musk nu a fost invitat însă. Musafirii au participat mai întâi la un eveniment tot despre inteligenţa artificială, găzduit de prima doamnă Melania Trump.

de Redactia Observator

la 05.09.2025 , 09:25

Preşedintele american Donald Trump a primit joi, la Casa Albă, aproximativ 24 de lideri de top din tehnologie şi business. Marele absent a fost Elon Musk. Întâlnirea a avut loc sub forma unei cine, după un eveniment separat dedicat inteligenţei artificiale, găzduit de prima doamnă Melania Trump.

Nume mari pe lista invitaţilor

Pe lista invitaţilor s-au aflat nume de prim-plan precum Mark Zuckerberg (Meta), Tim Cook (Apple), Bill Gates (Microsoft) şi Sam Altman (OpenAI), potrivit unui oficial de la Casa Albă. Lor li se alătură Greg Brockman (preşedintele OpenAI), Sergey Brin (cofondator Google), Shyam Sankar (director tehnologic Palantir) şi Alexandr Wang (fondator Scale AI şi lider al unei echipe de superinteligenţă la Meta).

Articolul continuă după reclamă

Au mai fost invitaţi Sundar Pichai (CEO Google), Satya Nadella (Microsoft), Safra Catz (Oracle) şi David Limp (Micron Technology). De asemenea, sunt aşteptaţi David Sacks, investitor şi consilier prezidenţial pe teme de cripto şi AI, precum şi Jared Isaacman, fondatorul Shift4.

Evenimentul reflectă relaţia strânsă, dar complicată, dintre administraţia Trump şi sectorul Big Tech în cel de-al doilea mandat prezidenţial. Mulţi dintre directorii invitaţi au căutat în ultima perioadă să construiască relaţii mai bune cu administraţia, anunţând proiecte în linie cu obiectivele de reshorare şi dezvoltare a noilor tehnologii promovate de Casa Albă.

Remarcabilă este absenţa lui Elon Musk, CEO Tesla şi fondator SpaceX, care a avut un rol consultativ la începutul actualei administraţii, dar ulterior s-a despărţit public de preşedinte în urma unor divergenţe.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri externe » Trump, cină alături de liderii din domeniul Tech. Elon Musk nu a fost invitat