Video Domeniul cu cele mai mici salarii medii: 3.900 de lei pe lună. La polul opus, IT, petrol şi automatizări
Ne aruncăm acum o privire pe piaţa muncii în 2026, pentru că sunt câteva surprize. Deşi încep să fie înlocuiţi de propria lor creaţie - inteligenţa artificială, IT-iştii câştigă în continuare cei mai mulţi bani, în România - aproximativ 8.000 de lei pe lună. Topul celor mai bine plătite joburi vine însă şi cu un fenomen neaşteptat: tot mai mulţi români aleg să plece să lucreze pe nave de croazieră sau în cazinouri, pentru că se pot întoarce acasă cu economii serioase.
IT-ul rămâne și anul acesta cel mai bine plătit domeniu din România. Salariul mediu net a ajuns la aproximativ 8.000 de lei, cu 15% mai mare decât anul trecut. Iar asta se întâmplă într-un context nou: inteligența artificială începe să reducă nevoia de angajați pe pozițiile de început. Au existat concedieri în unele companii, însă nu vorbim despre tăieri de salarii. Din contră, specialiștii bine pregătiți sunt în continuare foarte căutați. Imediat după IT vin petrolul și gazele, ingineria și construcțiile, cu salarii medii între 6.000 și 6.800 de lei net.
Apare și un domeniu nou în top: joburile pe nave de croazieră şi în cazinouri, cu salarii de aproximativ 6.000 de lei. Românii pleacă pentru câteva luni și lucrează ca ospătari, bucătari, cameriste sau dealeri. Sunt căutate pentru că sunt plătite în valută și includ cazare și masă, așa că se pot economisi mulți bani.
La polul opus sunt saloanele de înfrumusețare și paza, în jur de 4.000 de lei. Retailul și call-centerul ajung la aproximativ 4.200 de lei.
Potrivit specialiştilor, așteptările salariale sunt, în medie, cu 30% peste ofertele angajatorilor, în special în banking și imobiliare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰