Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Fostul prinţ Andrew apare în noi ipostaze şocante, alături de minore sau bebeluşi

Monarhia britanică este în plină criză. După ce l-au ţinut 12 ore în arest pe fratele regelui Charles pentru că i-ar fi livrat secrete de stat pedofilului Jeffrey Epstein, poliţiştii se apropie de acuzaţii şi mai grave. Au chemat la audieri fostele gărzi de corp ale lui Andrew, într-o investigaţie legată de trafic de persoane şi exploatare sexuală desprinsă din dosarul Epstein.

de Redactia Observator

la 20.02.2026 , 19:24

Fostul prinț Andrew a oferit imaginea dezastrului când a fost eliberat după 12 ore de la secția de poliție. Cu ochii măriți, s-a lăsat cât mai mult pe spate în mașină ca să nu fie fotografiat. Scandalul, însă, nu mai poate fi evitat. Fratele lui, regele Charles, a fost asaltat cu întrebări aseară, când a participat la Săptămâna Modei de la Londra.

Regele Charles a evitat să adauge vreun comentariu comunicatului prin care a transmis că "legea trebuie să-și urmeze cursul" și a urmărit defilarea de modă până la final.

Cum apare fostul prinţ Andrew în imaginile desecretizate

Articolul continuă după reclamă

În imagini desecretizate, fratele regelui Charles apare în ipostaze nepotrivite alături de fete minore și se joacă cu un bebeluș cu o minge în formă de sân.

Acuzat acum doar de abuz în serviciu pentru că ar fi divulgat secrete de stat prădătorului sexual Jeffrey Epstein, fostul prinț ar putea ajunge după gratii, iar propriile cuvinte rostite într-un interviu l-ar putea incrimina.

Reporter: Ați spus că nu erați prieteni foarte buni, dar l-ați descrie ca fiind un bun prieten? Ați avut încredere în el?

Andrew Mountbatten-Windsor, fost Duce de York: Da, cred că probabil am avut, dar, din nou, nu intru într-o prietenie căutând lucrul greșit, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Adică, sunt o persoană sociabilă. Vreau să pot interacționa. Vreau să aflu. Vreau să învăț.

Virginia Giuffre salută arestarea fostului prinț Andrew

Familia Virginiei Giuffre, femeia care a dezvăluit că a fost abuzată sexual de fratele regelui când avea 17 ani, a salutat arestarea fostului prinț Andrew. Acesta a negat că ar fi cunoscut-o, dar i-a plătit 12 milioane de lire sterline pentru a renunța la acuzații.

"Astăzi a fost o victorie pentru toți supraviețuitorii abuzurilor sexuale. [...] Cred că ar trebui să îl felicităm pe Rege și Marea Britanie", a declarat fratele Virginiei, Sky Roberts.

Reacția lui Trump: Pentru mine este foarte trist.

Președintele Statelor Unite, al cărui nume apare de peste 1.000 de ori în documentele desecretizate legate de Epstein, a părut afectat de arestarea fostului prinț Andrew.

"Cred că este o rușine. Este foarte trist. Este ceva foarte rău pentru familia regală. Este foarte, foarte trist. Pentru mine este foarte trist", a declarat președintele american Donald Trump.

"Este un dezastru pentru familia regală. Mai ales în termeni de daune aduse reputației. Dar nu are nicio legătură cu regele", a punctat autorul britanic Robert Jobson.

"Cea mai spectaculoasă cădere în dizgrație” pentru un membru al familiei regale

Al doilea fiu al cuplului regal, Andrew a fost preferatul reginei Elisabeta, dar regele Charles i-a retras titlul anul trecut. Cu toate acestea, fostul prinț nu s-a dat deoparte din ordinea succesiunii la tron, în care este al optulea.

"Aceasta este cea mai spectaculoasă cădere în dizgrație pentru un membru al familiei regale din timpurile moderne. […] Legăturile sale constituționale rămase cu monarhia vor fi puse sub semnul întrebării", a explicat autorul și lectorul la Royal Holloway, Craig Prescott.

Fosta soție a lui Andrew, Sarah Ferguson, care nu a mai fost văzută în public de cinci luni, ar putea fi nevoită și ea să dea declarații poliției. Pedofilul Jeffrey Epstein recunoștea într-un e-mail că a susținut-o financiar după ce a divorțat de Andrew.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vorbiţi cu părinţii şi bunicii despre diferenţele dintre generaţii?
Observator » Ştiri externe » Fostul prinţ Andrew apare în noi ipostaze şocante, alături de minore sau bebeluşi