Video Trump, reacţie după discursul Regelui Charles în Canada: protecţia "Golden Dome" în schimbul suveranităţii
Discurs istoric al regelui Charles în faţa parlamentului canadian. Primit cu onoruri militare, monarhul a vorbit deschis despre ameninţările venite din partea lui Donald Trump şi a cerut ca suveranitatea Canadei să fie respectată. Preşedintele american a ripostat. L-a sfidat pe regele Charles şi a oferit Canadei acces gratuit la noul program de apărare antirachetă Golden Dome, însă doar dacă acceptă să fie al 51-lea stat american.
Regele Charles şi regina Camilla au mers cu o trăsură până la Parlamentul din Ottawa, însoţiţi de un alai de 28 de călăreţi din garda regală.
Acolo, cuplul regal a fost întâmpinat de fanfara militară a Canadei, de o gardă de onoare formată din 100 de soldaţi şi de mii de admiratori veniţi din toate provinciile canadiene, speriaţi de ameninţările lui Donald Trump cu privire la anexarea ţării.
Regele Charles şi-a ţinut discursul în franceză
Suveranul şi-a început discursul istoric în limba franceză, de pe un tron realizat special pentru această zi, din nuc canadian şi britanic - un simbol al unităţii dintre cele două state. El a vorbit despre provocările ultimilor ani, dar mai ales despre ameninţările venite de la Washington.
"Trebuie să confruntăm realitatea: de la Al Doilea Război încoace, lumea în care trăim nu a fost niciodată mai periculoasă şi mai instabilă. Canada se confruntă cu provocări care, în timpurile noastre, sunt fără precedent" a declarat Regele Charles. "Nordul adevărat este, într-adevăr, puternic și liber" a mai adăugat acesta.
Trump vrea să ofere protecţie Canadei în schimbul suveranităţii sale
La scurt timp după rostirea discursului, liderul de la Casa Albă a oferit Canadei acces la programul de apărare antirachetă Golden Dome, a cărui valoare e de peste 175 de miliarde de dolari. Dar, nu gratis, ci în schimbul suveranităţii sale.
"Am transmis Canadei, care își dorește foarte mult să facă parte din fabulosul nostru sistem Golden Dome, că o va costa 61 de miliarde de dolari dacă va rămâne o națiune separată, dar o va costa ZERO DOLARI dacă va deveni prețuitul nostru al 51-lea stat" a scris preşedintele Statelor Unite pe platforma sa, Truth Social. Premierul canadian Mark Carney i-a răspuns şi i-a refuzat oferta.
Regele Charles nu a comentat declaraţia lui Donald Trump şi şi-a încheiat vizita în Canada la Mormântul Soldatului Necunoscut, unde a depus o coroană de flori.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰