Trump şi Netanyahu au stabilit să se întâlnească în curând în SUA
Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele american Donald Trump au convenit să se întâlnească în curând în SUA, în urma unei discuţii telefonice avute vineri, a anunţat biroul lui Netanyahu, potrivit AFP.
Această discuţie are loc pe fondul unor relatări privind tensiunile dintre cei doi lideri cu privire la eforturile de a pune capăt conflictului din Orientul Mijlociu, care a început la sfârşitul lunii februarie cu bombardamente americano-israeliene asupra Iranului.
"Prim-ministrul (Neyanyahu n.red) a subliniat în conversaţia lor că Statele Unite sunt garanţii libertăţii în lume şi că Israelul apreciază foarte mult legăturile strânse dintre cele două naţiuni", afirmă biroul premierului israelian într-un comunicat.
Netanyahu l-a felicitat pe Trump cu prilejul celei de-a 250-a aniversări a independenţei SUA şi cei doi lideri "au convenit să se întâlnească în curând în SUA", se adaugă în text.
Statele Unite sunt principalul aliat al Israelului, dar Trump l-a criticat public în mod repetat pe Netanyahu în ultimele săptămâni, întrucât ofensiva Israelului în Liban împotriva grupării şiite pro-iraniene Hezbollah a ameninţat negocierile de pace cu Iranul
