Observator » Ştiri externe » Şi-au unit destinele în moarte. Luna de miere s-a transformat în tragedie grecescă pentru Marie şi Alexander

Video Şi-au unit destinele în moarte. Luna de miere s-a transformat în tragedie grecescă pentru Marie şi Alexander

Simona Moloiu | Timp citire: 1 minut
Publicat la 18.08.2026, 17:54 | Modificat la 18.08.2026, 17:54

Tragedie pe insula grecească Sifnos. Doi britanici proaspăt căsătoriţi au murit după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit. Nici pilotul aparatului de zbor nu a supravieţuit.

Potrivit presei elene, Marie şi Alexander, ambii cu vârste apropiate de 30 de ani, au plecat cu elicopterul de la Atena spre insula pe care urmau să îşi petreacă luna de miere.

Cu doar câteva minute înainte de aterizare o defecţiune tehnică ar fi blocat rotorul de la coada aeronavei. Elicopterul s-a învârtit de câteva ori în aer după care s-a izbit de pământ. Impactul a provocat o explozie şi un incendiu.

Aparatul de zbor era un Bell 206 care opera ca taxi aerian şi era condus de un pilot experimentat, fost ofiţer al Forţelor Aeriene din Grecia. O posibilă defecţiune tehnică este principala pistă a anchetatorilor în cazul tragicului accident.

Articolul continuă după reclamă