Observator » Ştiri externe » Trump şi Zelenski s-ar putea întâlni săptămâna viitoare pentru a discuta din nou despre pace

Trump şi Zelenski s-ar putea întâlni săptămâna viitoare pentru a discuta din nou despre pace

Trump şi Zelenski s-ar putea întâlni săptămâna viitoare pentru a discuta din nou despre pace - Profimedia Images
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 16.09.2025, 10:01 | Modificat la 16.09.2025, 10:15

Donald Trump se va întâlni probabil cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski săptămâna viitoare şi speră în continuare să negocieze un acord de pace cu implicarea preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat, marţi, secretarul de stat Marco Rubio.   

Trump a avut "mai multe convorbiri telefonice cu Putin, mai multe întâlniri cu Zelenski şi probabil încă una săptămâna viitoare la New York", unde se desfăşoară Adunarea Generală a ONU, a declarat Marco Rubio jurnaliştilor din Israel, relatează AFP. 

"Preşedintele va continua să încerce. Dacă pacea este posibilă, el vrea să o realizeze", a spus Rubio"La un moment dat, preşedintele ar putea ajunge la concluzia că nu este posibil. Încă nu a ajuns acolo, dar ar putea ajunge la acest punct", a adăugat Rubio.

Acum o lună, Trump l-a primit pe Putin în Alaska, prima vizită a liderului rus într-o ţară occidentală de când a ordonat invadarea Ucrainei în 2022, iar câteva zile mai târziu s-a întâlnit cu Zelenski şi cu liderii europeni la Casa Albă.

Articolul continuă după reclamă

Rubio: Trump, singurul care poate discuta cu Putin şi Zelenski

Rubio a spus că Trump este singurul care poate discuta atât cu Putin, cât şi cu Zelenski şi liderii europeni. "Dacă s-ar retrage cumva din această situaţie sau ar sancţiona Rusia şi ar spune "Am terminat", atunci nu ar mai rămâne nimeni în lume care să poată media încheierea războiului", a spus Rubio.

Trump a preluat funcţia promiţând că va pune capăt războiului într-o singură zi, dând vina pe predecesorul său Joe Biden pentru invazia Rusiei şi criticând miliardele de dolari acordate Ucrainei de Statele Unite.

La o întâlnire din 28 februarie la Casa Albă, care a uimit aliaţii SUA, Trump şi vicepreşedintele JD Vance l-au mustrat public pe Zelenski, acuzându-l de nerecunoştinţă, şi apoi au întrerupt temporar sprijinul militar şi de informaţii acordat Ucrainei de către SUA. De atunci, Zelenski s-a întâlnit de două ori cu Trump şi, de fiecare dată, s-a străduit să-l laude pe preşedintele SUA şi să-şi exprime aprecierea pentru sprijinul american.

Pe acelaşi subiect