Observator » Ştiri externe » Trump susține că Putin vrea pacea mai mult decât Zelenski, Rusia continuă atacurile asupra Ucrainei

Video Trump susține că Putin vrea pacea mai mult decât Zelenski, Rusia continuă atacurile asupra Ucrainei

Editor Simona Moloiu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 13.10.2026, 08:52 | Modificat la 13.10.2026, 08:55

Atacurile continuă în Ucraina, în ciuda armistiţiului energetic anunţat de Donald Trump. Rusia lansează drone asupra teritoriului ucrainean, iar Kremlinul respinge propunerea Kievului pentru o pauză de 60 de zile pe front. Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin susţine că Ucraina ar folosi acest răgaz pentru a-şi reface resursele militare. În acest timp, România cere încetarea focului în Marea Neagră, pentru a evita agravarea crizei alimentare la nivel mondial.

Kiev-ul a fost sub asediu azi-noapte. Într-o suburbie, un atac rusesc cu drone a ucis două persoane şi a rănit cel puţin alte şapte.

"Nu cred în ceea ce spune președintele american Donald Trump. El spune ceva dimineața, dar seara este opusul", a spus o ucraineancă.

În ciuda încălcării armistiţiului de către Rusia, Preşedintele Statelor Unite îşi susţine ferm poziţia.

Articolul continuă după reclamă

"Ei bine, au fost de acord. Ştiţi de ce? Pentru că am spus 'Sunteți de acord'. De aceea. Ei bine, ar trebui să mă uit și să văd, pentru că au existat încălcări de ambele părți. Cred că, de fapt, Putin își dorește mai mult să facă o înțelegere decât Zelenski", a spus Trump.

În ciuda atacurilor, Ucraina anunţă că este gata să respecte înţelegerea şi să nu mai atace rafinăriile ruse. Decizia vine dupa o campanie în forţă a lui Donald Trump. În weekend, a ameninţat Kievul că opreşte vânzarea armelor.

"A sunat la Kiev, a sunat pe toată lumea", a povestit un oficial european pentru Financial Times. De la Paris, Emmanuel Macron îi cere lui Trump un acord mai larg, care să cuprindă şi Marea Neagră.

Pe acelaşi subiect

"Spunem 'da' eforturilor de a obține o încetare a focului în sectorul energetic și, aș adăuga, în zona Mării Negre, precum și reluării negocierilor de pace, dar spunem 'nu' cedării în fața amenințărilor rusești", a declarat Emmanuel Macron, preşedintele Franţei.

Apelul lui Macron vine dupa o navă lovită de drone s-a scufundat în zona exclusivă economică a României din Marea Neagră şi o alta în partea bulgară. 12 oameni au murit.

"Marea Neagră este o arteră în ceea ce privește hrana pentru lumea întreagă. Nu trebuie să permitem Rusiei să folosească pâinea ca pe o armă", a spus Oana Țoiu, ministrul interimar al Afacerilor Externe

Comandantul suprem al trupelor NATO din Europa avertizeaza direct Rusia.

"Dacă suntem atacați, suntem pregătiți să luptăm în această seară", a trsansmis Alexus Grynkewich, comandantul trupelor NATO în Europa.

Serviciile de informaţii ale Cehiei se tem că Moscova ar putea lovi cu drone un depozit de muniţii dintr-un stat NATO.