Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Turcia va deveni republică prezidenţială după ce peste 51 la sută din alegători au aprobat modificarea Constituţiei

Turcia va deveni republică prezidenţială după ce peste 51 la sută din alegători au aprobat modificarea Constituţiei, la referendumul de ieri. Rezultatul, încă neoficial, este mai strâns decât ar fi dorit preşedintele Regep Taiip Erdogan. Iar opoziţia îl contestă, pe motiv că s-ar fi înregistrat nereguli la vot.

de Redactia Observator

la 17.04.2017 , 09:33

Turcia va deveni republică prezidenţială după ce peste 51 la sută din alegători au aprobat modificarea Constituţiei, la referendumul de ieri. Rezultatul, încă neoficial, este mai strâns decât ar fi dorit preşedintele Regep Taiip Erdogan. Iar opoziţia îl contestă, pe motiv că s-ar fi înregistrat nereguli la vot.

Erdogan salută, totuşi, victoria şi anunţă că ar putea convoca un nou referendum, asupra restabilirii pedepsei cu moartea. 

Ovaţionat de mii de simpatizanţi, preşedintele Erdogan a calificat referendumul drept "o decizie istorică" şi a chemat guvernele străine să o respecte.

Vezi și

În faţa mulţimii care cerea reintroducerea pedepsei cu moartea, preşedintele a afirmat că se va consulta, pe acest subiect, cu celelalte partide şi, dacă nu va ajunge la consens, va convoca un nou referendum.

Cele 18 amendamente constituţionale aprobate prin vot prevăd desfiinţarea funcţiei de prim ministru şi concentrarea puterii executive în mâinile preşedintelui. Susţinătorii lui Erdogan consideră că aceasta este cea mai bună cale pentru dezvoltarea Turciei.

Dar adversarii lui Erdogan spun că acesta manifestă tendinţe autoritare iar reforma constituţională îi va da prea multă putere.

Principalul partid din opoziţie denunţă şi decizia comisiei electorale de a lua în considerare şi buletinele de vot fără ştampila oficială. Partidul ar putea cere renumărarea a 60 la sută din voturi.

Rezultatul este, oricum, sub aşteptările lui Erdogan. Iar, potrivit agenţiei Reuters, în marile oraşe ale Turciei, Istanbul, Ankara şi Izmir, majoritatea alegătorilor au votat "NU".

Erdogan se aştepta la vreo 60 la sută iar 51 la sută nu este un procentaj bun pentru el. Aşa că este un fel de lecţie pentru el şi sper că va învăţa ceva din ea.

Adversarii reformei constituţionale au ieşit şi ei în stradă după referendum. Unii au bătut în cratiţe şi tigăi, într-o formă tradiţională de protest. Pe alocuri s-a ajuns şi la încăierări cu simpatizanţii preşedintelui.

Amendamentele la constituţie vor intra în vigoare numai după alegerile din 2019. Într-o primă reacţie, Comisia Europeană face apel la un "consens naţional", având în vedere rezultatul strâns al votului.

Turcia negociază aderarea la Uniunea Europeană dar în ultimul timp Erdogan i-a criticat vehement pe liderii vest-europeni.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Turcia va deveni republică prezidenţială după ce peste 51 la sută din alegători au aprobat modificarea Constituţiei