Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Orașul Avdiika, distrus complet în timpul luptelor, anunță Kievul. Rușii își continuă atacurile asupra zonelor civile din Ucraina

Noapte însângerată în Ucraina. Cel puţin 8 civili au fost ucişi şi alţi 66, răniţi. Minim 12 rachete au avut ca ţintă Kievul, dar armata ucraineană a reuşit să le respingă. În alte regiuni, însă, un spital şi un centru cultural au fost complet distruse. Un oraş ar fi fost ras de pe faţa pământului.

de Redactia Observator

la 28.03.2023 , 21:06

Cel puţin 15 atacuri au fost lansate asupra Ucrainei numai azi-noapte. Kievul a fost sub o ploaie de bombe, dar atacurile au continuat şi în regiunea Dnipro, Sumî şi Doneţk. Un oficial ucrainean susţine că oraşul Avdiika, din regiunea Doneţk, este şters de pe faţa pământului. Armata ucraineană se teme că oraşul ar putea fi un al doilea Bahmut. 

În Sumî, un centru cultural, un loc de joacă şi cinci case au fost spulberate de rachete. În Herson, un spital a fost distrus. De pe front, mai mulţi militari ruşi au povestit cum comandanţii lor au desfăşurat trupe pentru a-i împiedica să se retragă. Bărbaţii au mărturisit că au primit inclusiv ameninţări cu moartea, după ce pierduseră deja cel puţin 20 de camarazi. 

"Am stat sub focul deschis al mortierelor și artileriei timp de 14 zile. Am suferit pierderi uriașe: 34 de răniți și 22 de morți.00:34 Comandantul companiei noastre a fost ucis. Am luat decizia de a contacta cartierul general al armatei și am aflat că se plănuia o evacuare. Au plasat unități de blocaj în spatele nostru și nu ne lăsau să ieșim de pe poziții. Oamenilor din faţă şi din spate le era frică de moarte. Eram ameninţaţi că vom fi împuşcaţi dacă nu înaintăm. În afară de faptul că am supravieţuit 14 zile, aceştia sunt toţi cei rămaşi din unitatea noastră. Totodată, vor să ne distrugă ca martori ai conducerii criminale complet neglijente a brigăzii."

Vezi și

O speranță pentru ucraineni

Pe acelaşi subiect

Pentru militarii ucraineni se mai iveşte însă o fărâmă de speranţă. Azi au primit primele tancuri Challenger 2, din partea Marii Britanii, după ce 18 tancuri Leopard 2 au ajuns, ieri, pe teritoriul ucrainean din Germania. 

Oleksii Reznikov, ministrul ucrainean al Apărării: "Excelent! Ben, secretar al Apărării al Regatului Unit, acestea (n.r. tancuri) sunt lucruri foarte bune! Mulţumiri din suflet din Ucraina, Marii Britanii!"

După ce a promis că Uniunea Europeană va sprijini Chişinăul în faţa agresiunii ruse, Charles Michel a ajuns în capitala Republicii Moldova. 

Charles Michel, preşedintele Consiliului European: "Aici, în Moldova, sunteţi puternic afectaţi de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Aţi devenit treptat o ţintă a serviciilor secrete ale Rusiei. În ultimele luni, războiul proxy al Rusiei a încercat din ce în ce mai mult să vă destabilizeze ţara folosindu-se de energie, atacuri cibernetice, proteste orchestrate şi alte activităţi perturbatoare."

Şi din Belarus vin informaţii halucinante. Ministerul de Externe a declarat că a fost forțat să găzduiască arme nucleare rusești pe teritoriul său din cauza acțiunilor agresive ale țărilor NATO, care amenințau securitatea Belarusului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri externe » Orașul Avdiika, distrus complet în timpul luptelor, anunță Kievul. Rușii își continuă atacurile asupra zonelor civile din Ucraina