Antena Meniu Search
x

Ucraina cere amânarea datoriilor după ce războiul i-a distrus economia. Kievul are de plătit 1,4 miliarde de dolari până în septembrie

Ucraina încearcă să-și amâne plățile pentru datoria externă și să schimbe termenii obligațiunilor pe care le-a emis și asta deoarece invazia Rusiei subminează economia, notează Bloomberg. Guvernul de la Kiev dorește să ajungă la un acord cu creditorii până pe 15 august, potrivit decretelor publicate pe site-ul guvernului.

de Adrian Popovici

la 20.07.2022, 13:17

Ucraina încearcă să își transforme datoriile pe termen scurt în datorii pe termen lung, dar fără a avea parte de o creștere a dobânzilor.
Ucraina are de plătit 1,4 miliarde de dolari până în septembrie. - Profimedia

Oficialii ucraineni au luat în calcul posibilitatea restructurării datoriilor pe măsură ce opțiunile de finanțare ale țării devin tot mai limitate, iar războiul îi distruge industria. Ucraina trebuie să își achite o datorie de 1,4 miliarde de dolari până în luna septembrie, după cum arată datele oficiale. Măsura ar putea duce la economisirea a 3 miliarde de dolari din costurile de răscumpărare a datoriilor pe parcursul a doi ani și mai mult cu plățile dobânzilor, potrivit calculelor făcute de Bloomberg.

Războiul pune presiune pe finanțele Kievului

"Având în vedere circumstanțele, transformarea datoriilor pe termen scurt în datorii pe termen lung a fost inevitabilă", a declarat Viktor Szabo, un manager al Aberdeen Asset Management, una dintre entitățile care deține obligațiuni ucrainene. Acesta mai adaugă faptul că acei creditori care vor respinge apelurile Kievului riscă probleme de imagine serioase.

După cum arată proiectele de decrete, Ucraina este obligată să își răscumpere obligațiile și să își achite datoriile dacă creditorii nu sunt de acord cu păsuirea plăților din luna septembrie. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri externe » Ucraina cere amânarea datoriilor după ce războiul i-a distrus economia. Kievul are de plătit 1,4 miliarde de dolari până în septembrie