Observator » Ştiri externe » Ucraina și Germania vor produce împreună o dronă-rachetă cu rază medie de acțiune

Ucraina și Germania vor produce împreună o dronă-rachetă cu rază medie de acțiune

Ucraina și Germania vor produce împreună o dronă-rachetă cu rază medie de acțiune Ucraina și Germania vor produce împreună o dronă-rachetă cu rază medie de acțiune - X / Drone Wars
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 09.07.2026, 09:01 | Modificat la 09.07.2026, 09:11

Ucraina și Germania își unesc forțele pentru producția unei arme de nouă generație. Cele două state au semnat un acord pentru fabricarea dronei-rachetă Bars, un sistem despre care presa ucraineană spune că îmbină costurile reduse și flexibilitatea unei drone cu performanțele unei rachete de croazieră.

Înțelegerea a fost parafată în marja summitului NATO de la Ankara, a anunțat ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiha, transmite Mediafax.

Potrivit lui Sîbiha, Germania va finanța prima etapă a proiectului, iar toate echipamentele fabricate în cadrul programului vor fi trimise în dotarea armatei ucrainene.

O specie nouă de armă, un hibrid între dronă și rachetă

Articolul continuă după reclamă

Bars este un vehicul aerian fără pilot de atac, descris și ca o dronă cu caracteristici apropiate de cele ale unei rachete de croazieră.

Autoritățile ucrainene nu au făcut publice specificațiile tehnice ale sistemului.

Totuși, potrivit unor surse citate de BBC News Ucraina, aparatul ar avea o rază de acțiune de aproximativ 700-800 de kilometri, ceea ce l-ar încadra în categoria armelor cu rază medie de acțiune.

Aceleași surse susțin că industria ucraineană dispune deja de capacitatea necesară pentru producția de serie.

Pe acelaşi subiect

Are un design simplificat

Primele imagini cu drona Bars au apărut în spațiul public în decembrie 2025.

Fotografiile indică un aparat cu o anvergură a aripilor de aproximativ doi metri și o coadă cu două aripioare.

Motorul cu reacție este amplasat deasupra fuselajului, iar structura este realizată din materiale compozite și are un design simplificat, cu un număr redus de componente.

Acordul privind drona Bars face parte din extinderea cooperării dintre Kiev și Berlin în domeniul apărării.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ce mai face parte din acord

Cele două state au anunțat anterior și un program comun pentru dezvoltarea și producția de rachete interceptoare antibalistice.

În aprilie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski anunțase un acord amplu cu Germania pentru dezvoltarea industriei de apărare.

Înțelegerea vizează producția mai multor tipuri de drone, rachete, soluții software și alte sisteme moderne de armament.