UE, aproape de un acord controversat. Sancțiunile împotriva rușilor Usmanov și Fridman ar putea fi ridicate
Moment important și controversat în relația dintre Europa și Rusia. Ambasadorii UE au căzut de acord să ridice sancțiunile împotriva a doi dintre cei mai cunoscuți oligarhi ruși, Alisher Usmanov (născut în Uzbekistan) și Mihail Fridman (născut în Ucraina), sancționați încă din 2022, după invadarea Ucrainei. Atenție însă, asta dacă niciun stat membru nu se opune în procedura scrisă, scrie Reuters. Decizia vine după presiuni din partea Slovaciei, susținute de Franța în cazul lui Usmanov și de Luxemburg pentru Fridman. În schimbul acestui compromis pentru a debloca impasul, Bruxelles-ul va prelungi cu trei ani sancțiunile impuse pentru mii de companii și cetățeni ruși.
Potrivit Reuters, care citează diplomați europeni, ambasadorii statelor UE erau pe punctul de a ajunge la un acord de compromis pentru ridicarea sancțiunilor împotriva miliardarilor ruși Alisher Usmanov și Mihail Fridman, doi dintre cei mai bogați oligarhi din Rusia. Usmanov a fost chiar sancționat pentru "legături deosebit de strânse" cu Vladimir Putin.
Decizia nu este însă încă definitivă. Acordul trebuie aprobat formal de guvernele celor 27 de state membre, prin procedură scrisă.
Acordul trebuie aprobat de toate guvernele UE
Acordul a fost transmis luni seară capitalelor europene pentru aprobare în scris, au precizat pentru Reuters, sub protecția anonimatului, mai mulți diplomați UE.
Potrivit Euronews, negocierile nu sunt încă încheiate și pot suferi modificări, deadline-ul fiind marți, la miezul nopții.
POLITICO scrie că termenul-limită, stabilit inițial pentru ora 20:00, a fost prelungit succesiv până la 20:30 și apoi până la 22:00. În cele din urmă, negocierile au fost amânate până marți dimineață, la ora 08:00.
Care sunt "interesele naționale" ale Franței și Luxemburgului
Momentul ridică deja întrebări serioase despre mesajul transmis Moscovei și despre credibilitatea politicii de sancțiuni a UE, deși este prezentat drept un compromis pentru a prelungi pe mai mulți ani sancțiunile împotriva a mii de cetățeni și companii din Rusia.
Spre nemulțumirea mai multor state membre și a Ucrainei, Franța și Luxemburgul au făcut presiuni ca Usmanov și Fridman să fie eliminați de pe lista de sancțiuni a blocului comunitar, pe fondul unor interese și considerente naționale.
Poziția Franței a provocat uimire la Bruxelles. Mai mulți diplomați europeni au declarat, sub protecția anonimatului că Azerbaidjanul a reținut cel puțin doi cetățeni francezi și face presiuni asupra Parisului pentru ridicarea sancțiunilor împotriva lui Usmanov. Totuși un înalt diplomat azer a respins vineri aceste acuzații.
Născut în Uzbekistan, Usmanov a făcut avere din minerit și din industria metalelor. Purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe, Pascal Confavreux, a declarat săptămâna trecută că poziția Franței în cazul lui Usmanov ține de securitatea națională și reprezintă un răspuns la o solicitare venită din partea unor parteneri.
După ce Franța s-a alăturat Slovaciei în acest demers, și Luxemburgul a cerut același tratament pentru Fridman.
Momentul poate avea implicații politice majore
Amintim că Uniunea Europeană a impus sancțiuni împotriva celor doi în 2022, după invadarea Ucrainei de către Rusia. Mai precis, cei doi nu pot călători în UE, iar activele deținute în blocul comunitar le-au fost înghețate.
La momentul respectiv, UE îl descria pe Usmanov drept o persoană cu "legături deosebit de strânse" cu președintele rus Vladimir Putin. În cazul lui Fridman, Bruxelles-ul susținea că acesta "a sprijinit acțiuni sau politici care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei".
Cei doi au contestat acuzațiile și au inițiat acțiuni în justiție pentru eliminarea sancțiunilor. Fridman cere despăgubiri de 16 miliarde de dolari de la Luxemburg. Litigiul a ajuns în procedura de arbitraj. Luxemburgul susține, potrivit diplomaților citați de Reuters, că, dacă Usmanov ar fi scos singur de pe lista de sancțiuni, poziția țării în cazul lui Fridman ar fi devenit mai dificilă.
Premierul ucrainean Sergii Korețkii a cerut ferm Bruxellesului să nu relaxeze nicio sancțiune împotriva Rusiei. Atacurile Moscovei au ucis 288 de oameni și au rănit peste 1700 doar în această lună, le-a amintit el europenilor.
"Este imoral și autodistructiv să le permitem oamenilor de afaceri și oligarhilor ruși să scape de consecințele unui război la care nu au renunțat niciodată. Ucraina este atacată chiar acum. Europa nu poate trata persoanele care susțin Rusia ca pe niște prieteni. Sancțiunile trebuie să rămână. Punct", a scris el pe X.
Potrivit topului Bloomberg, averea lui Usmanov este estimată la 16,6 miliarde de dolari, iar cea a lui Fridman la 10 miliarde de dolari.
Statele baltice și alte țări s-au opus ridicării sancțiunilor
Mai multe state europene, inclusiv țările baltice, s-au opus ridicării sancțiunilor împotriva celor doi. O astfel de decizie ar transmite semnalul că UE poate fi șantajată, au argumentat acestea.
Potrivit POLITICO, în total 11 state membre din cele 27 s-au opus ridicării sancțiunilor lui Usmanov.
"Ar transmite foarte multe semnale și toate sunt semnale proaste. Cred că este un drum cu adevărat periculos și ar trebui să regândim direcția în care mergem", a declarat ministrul lituanian de Externe, Kestutis Budrys, pentru Reuters, într-un interviu acordat în marja Adunării Generale a ONU de la New York.
Totuși, și cei care se opun deciziei par dispuși să accepte acordul pentru a obține unanimitatea necesară prelungirii sancțiunilor împotriva restului cetățenilor ruși. Pentru a îndulci cumva pastila, perioada de prelungire a sancțiunilor va fi de 36 de luni, mult mai mare decât perioada obișnuită de 6 sau 12 luni.
