UE se apropie de pragul de 50% energie regenerabilă din consumul brut. România, ușor peste medie
În anul 2024, sursele de energie regenerabilă au acoperit 47,5% din consumul brut de electricitate din Uniunea Europeană, potrivit datelor publicate miercuri de Eurostat. Procentul este în creștere cu 2,1 puncte procentuale față de anul precedent, conform Agerpres.
În 2024, România a a fost aproape de media UE, cu o pondere de 47,64%.
Nivelul aproape s-a triplat (30 pp) de când s-a început publicarea datelor, în 2004. Ponderea s-a situat la 15,9% în 2004, a urcat la 28,6% în 2014 şi s-a majorat la 47,5% în 2024.
În rândul statelor membre UE, cele mai ridicate ponderi ale consumului final brut de energie care a venit din surse de energie regenerabilă s-au înregistrat în Suedia (62,8%), Finlanda (52,1%) şi Danemarca (46,8%), iar cele mai scăzute în Belgia (14,3%), Luxemburg (14,7%) şi Irlanda (16,1%).
Cea mai mare parte a electricităţii totale generate din sursele de energie regenerabilă a venit din eolian (38%), hidro (26,4%), energia solară (23,4%), biocombustibili solizi (5,8%) şi alte surse regenerabile (6,4%). Energia solară este sursa cu cea mai rapidă creştere: dacă în 2008 era responsabilă pentru doar 1%, sau 7,4 TWh, în 2024 a ajuns la 304 TWh.
Datele arată că mai mult de 75% din electricitatea consumată în 2024 a fost generată din surse de energie regenerabilă în Austria (90,1%, în special hidro), Suedia (88,1%, hidro şi eoliană) şi Danemarca (79,7%, mai ales eoliană). Ponderi de peste 50% au fost în Portugalia (65,8%), Spania (59,7%), Croaţia (58%), Letonia (55,5%), Finlanda (54,3%), Germania (54,1%), Grecia (51,2%) şi Ţările de Jos (50,5%).
La polul opus, ponderea electricităţii din regenerabile a fost de sub 25% în Malta (10,7%), Cehia (17,9%), Luxemburg (20,5%), Ungaria şi Cipru (ambele cu 24,1%) şi Slovacia (24,9%).
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰