Antena Meniu Search
x

ULTIMELE CLIPE ale teroristului Khuram Butt: În imagini, jihadistul care încerca să radicalizeze copii, ademenindu-i cu dulciuri, îşi dă ultima suflare

Ultimele clipe ale teroristului Khuram Butt, unul din cei trei terorişti care au semănat groaza săptămâna trecută, la Londra, au fost surprinse cu un telefon mobil.

Ultimele clipe ale teroristului Khuram Butt, unul din cei trei terorişti care au semănat groaza săptămâna trecută, la Londra, au fost surprinse cu un telefon mobil.

Jihadistul este înconjurat de poliţişti, la scurt timp după ce asupra lui şi a celorlalţi doi, s-au tras peste 50 de gloanţe.

Khuram Butt, îmbrăcat într-un tricou al echipei Arsenal, pare să se mişte la un moment dat, iar un poliţist stă cu pistolul îndreptat în direcţia acestuia.

Pe acelaşi subiect

Opt persoane au murit, iar alte 48 au fost rănite, în urma a două atacuri care au avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Londra. Trei indivizi au intrat cu un van alb în pietonii de pe London Bridge. După aceea, ei au scos cuțitele și au început să atace, la întâmplare, oamenii din piața Borough și din puburile din apropiere.

Atacurile s-au produs la mai puțin de două săptămâni după explozia de pe Manchester Arena, soldată cu moartea a 22 de persoane și rănirea altor 116. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » ULTIMELE CLIPE ale teroristului Khuram Butt: În imagini, jihadistul care încerca să radicalizeze copii, ademenindu-i cu dulciuri, îşi dă ultima suflare