Video Ultimul miting al familiilor celor răpiţi de Hamas. Eliberarea ostaticilor, la câteva ore distanţă
Ultimul miting al familiilor celor răpiţi de Hamas a avut loc sâmbătă seară la Tel Aviv. După doi ani în care au cerut în fiecare sâmbătă ca cei dragi să se întoarcă acasă, dorinţa li s-a îndeplinit. Oficialii israelieni au anunţat că eliberarea ostaticilor va începe luni dimineaţă. Tot de atunci, oficiali din peste 20 de ţări vor ajunge în Egipt pentru un summit de pace organizat de Donald Trump.
Ca în fiecare sâmbătă, tradiţia a rămas în picioare: mii de oameni s-au adunat în Piaţa Ostaticilor din Tel Aviv pentru a cere eliberarea ostaticilor din Gaza. De această dată, însă, sentimentul a fost diferit. Teama a fost înlocuită de speranţă. Familiile celor răpiţi au aflat că cei dragi se vor întoarce mâine acasă.
Situaţia privind trupurile neînsufleţite ale celor ucişi de Hamas rămâne însă incertă. În timpul mitingului, Steve Witkoff, trimisul special al lui Donald Trump, s-a adresat mulţimii şi a transmis rudelor că unii dintre cei care şi-au pierdut viaţa nu pot fi localizaţi. Nu au lipsit nici momentele tensionate. Mulţimea, furioasă, a început să-l huiduie pe premierul Benjamin Netanyahu când Witkoff i-a pronunţat numele.
Nu la fel au reacţionat, însă, când a venit vorba de preşedintele american Donald Trump. Pe scenă a urcat şi Ivanka Trump, fiica preşedintelui american, alături de soţul ei, Jared Kushner.
Pe parcursul zilei, alte sute de mii de palestinieni s-au întors în locul pe care îl numeau, cândva, "acasă".
Britanicii nu par, însă, convinşi de acordul de pace.
Şi în Oslo sute de protestatari pro-Palestina au mărșăluit spre stadionul unde urma să aibă loc meciul dintre Israel și Norvegia, pentru calificarea la Campionatul Mondial de fotbal.
Luni, când ar urma să înceapă eliberarea ostaticilor, oficiali din peste 20 de ţări vor ajunge în Egipt pentru un summit de pace organizat de Donald Trump. Emmanuel Macron, Giorgia Meloni, Keir Starmer şi Pedro Sanchez vor fi prezenţi pentru a discuta despre viitorul Fâşiei Gaza.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰