Video Un avion de transport Hercules C-130 cu 110 militari la bord s-a prăbuşit în Columbia

Ministerul columbian al Apărării a anunţat că un avion militar de transport Hercules C-130 s-a prăbuşit în sudul ţării. La bord se aflau 110 militari.

de Nicu Tatu

la 23.03.2026 , 20:47

Potrivit ministrului apărării, Pedro Sanchez, accidentul s-a produs în timp ce avionul decola de la Puerto Leguizamo, în regiunea sudică Amazon, la graniţa cu Peru, şi transporta trupe ale forţelor armate, potrivit Reuters.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Numărul exact al victimelor şi cauzele prăbuşirii nu au fost stabilite deocamdată", a spus el.

Articolul continuă după reclamă

Postul local BluRadio, citând autorităţi, a transmis că la bord se aflau 110 militari şi că avionul s-a prăbuşit la doar 3 km de un centru urban.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Concernul american Lockheed Martin, producătorul avionului Hercules C-130, nu a răspuns deocamdată solicitării Reuters de a comenta.

La sfârşitul lunii februarie, un alt Hercules C-130, aparţinând forţelor aeriene boliviene, s-a prăbuşit în oraşul populat Alto.

Mai mult de 20 de persoane au murit şi alte 30 au fost rănite, iar bancnote provenite din avionul cargo s-au împrăştiat prin oraş, provocând ciocniri între locuitori şi forţele de securitate.

Nicu Tatu Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Mai este "Noua Casă" o soluție reală pentru tineri?
Observator » Ştiri externe » Un avion de transport Hercules C-130 cu 110 militari la bord s-a prăbuşit în Columbia