Un mort, 13 răniţi, trei dispăruţi, într-un incendiu dintr-un bloc, în Germania
O persoană a murit, iar alte 13 au fost rănite într-un incendiu care a distrus un imobil locuit în localitatea germană Neunkirchen, a anunţat poliţia, relatează DPA.
O persoană a murit, iar alte 13 au fost rănite într-un incendiu care a distrus un imobil locuit în localitatea germană Neunkirchen, a anunţat poliţia, relatează DPA.
O familie de trei persoane a fost dată dispărută, însă era neclar dacă se afla în clădire când a izbucnit incendiul, duminică, în pivniţă.
Corpul victimei, găsit la faţa locului, nu a fost identificat.
Unii locuitori săreau de la ferestrele de la primul nivel al clădirii, la sosirea serviciilor de intervenţie în această localitate, în vestul Germaniei, în apropiere de Saarbruecken, potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei.
Pompieri i-au salvat pe ceilalţi locuitori, inclusiv copii. Nouă dintre ei prezentau răni grave, potrivit primelor informaţii.
Focul s-a extins în clădire, parţial construită din lemn. Locuinţe învecinate au fost evacuate, iar circulaţia a fost oprită pe străzi din zonă.
Pompieri urmau să rămână la faţa locului până luni dimineaţa, pentru a se asigura că incendiul a fost stins, a anunţat purtătorul de cuvânt al poliţiei.
Intervenţia a fost îngreunată de o mulţime de curioşi.
Membri ai echipelor de intervenţie şi anchetatori nu au fost în măsură să intre duminică seara în clădire, considerată ”instabilă”.
Incendiul ar fi putut să fie cauzat de o defecţiune tehnică la maşini de spălat sau de uscat, instalate în pivniţă, potrivit poliţiei, care a anunţat că o anchetă era în curs.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰