Un "prieten" anonim al lui Donald Trump face o donaţie de 130 milioane dolari. Unde vor ajunge banii
Administraţia Trump plănuieşte să direcţioneze o donaţie de 130 de milioane de dolari, provenită de la un aliat anonim al preşedintelui Donald Trump, pentru plata soldaţilor activi în timpul blocajului guvernamental, a confirmat vineri Departamentul Apărării.
"Donaţia a fost făcută cu condiţia să fie folosită pentru a compensa costurile salariilor şi beneficiilor membrilor serviciilor armate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, într-un comunicat pentru CNN, citat de news.ro, adăugând că banii au fost acceptaţi în baza „autorităţii generale de acceptare a donaţiilor" a departamentului.
Această măsură marchează o abatere semnificativă de la procedura normală de finanţare a armatei, care se bazează în mod tradiţional pe fonduri publice aprobate de Congres. Decizia a ridicat întrebări imediate despre identitatea donatorului şi motivele pentru care a făcut o donaţie de o asemenea amploare guvernului.
Totuşi, donaţia de 130 de milioane de dolari este puţin probabil să acopere o parte semnificativă a salariilor celor aproximativ 1,3 milioane de militari activi, rezultând o medie de circa 100 de dolari per soldat.
Membrii Congresului din ambele tabere politice au declarat vineri că solicită mai multe informaţii din partea administraţiei privind detaliile donaţiei, dar că nu au primit încă nicio explicaţie oficială.
Democraţii şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la legalitatea acesteia, argumentând că autoritatea de acceptare a donaţiilor invocată de Pentagon permite primirea cadourilor doar pentru scopuri foarte specifice – cum ar fi finanţarea şcolilor militare, spitalelor, cimitirelor sau sprijinirea militarilor răniţi şi a persoanelor aflate în întreţinerea celor răniţi sau ucişi în timpul misiunilor..
Donaţiile pot fi, de asemenea, supuse restricţiilor suplimentare, mai stricte, dacă provin de la guverne sau organizaţii străine.
Experţii în buget au ridicat, de asemenea, întrebări dacă folosirea donaţiei pentru plata soldaţilor nu încalcă Legea privind deficitul bugetar (Antideficiency Act), care interzice agenţiilor federale să folosească fonduri peste cele alocate de Congres.
Democraţii au acuzat administraţia Trump că a încălcat această lege în repetate rânduri în timpul blocajului guvernamental, inclusiv prin decizia de a concedia mii de angajaţi federali.
Trump a promovat joi donaţia de 130 de milioane de dolari, despre care a spus că a venit de la "un prieten de-al meu" şi că scopul era acoperirea deficitului bugetar militar. El a refuzat să dezvăluie identitatea donatorului, spunând că "nu îşi doreşte recunoaştere publică".
Ca răspuns la întrebările legate de identitatea donatorului şi de posibilele legături cu entităţi sau interese străine, o purtătoare de cuvânt a Casei Albe a direcţionat întrebările către Departamentul Apărării şi Trezorerie.
Departamentul Apărării a redirecţionat apoi întrebările înapoi către Casa Albă, iar Trezoreria nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii, precizează CNN.
Pentagonul a descris donaţia drept o contribuţie "anonimă" şi nu a răspuns la întrebările legate de intenţia de a informa Congresul cu privire la modul în care va fi folosită.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰