Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un român de 24 de ani i-a dat foc unei turiste, la Nisa

Crimă odioasă a unui român de 24 de ani din Nisa, acuzat că ar fi incendiat o italiancă de 63 de ani venită în vacanță în orașul francez. 

de Ana Maria Ghiarasim

la 28.08.2020 , 12:46

Un român de 24 de ani i-a dat foc unei turiste, la Nisa Un român de 24 de ani i-a dat foc unei turiste, la Nisa - Profimedia Images/ imagine ilustrativă
  • Femeia ucisă era o turistă din Italia, de 63 de ani, care venise la Nisa să descopere orașul și să își perfecționeze limba franceză.
  • Românul le-a atras atenția polițiștilor prin comportamentul său inexplicabil de reținut și a fost luat la întrebări.

Românul a fost arestat sub acuzația de omor după ce polițiștii au descoperit cadavrul femeii într-o clădire de pe strada Dalpozzo, în zona centrală a orașului. 

Oamenii legii au răspuns la un apel făcut la numărul de urgență, după ce martorii au anunțat că din clădire iese fum. Trupul italiencei, care se afla în vizită la Nisa, era abandonat pe o saltea cuprinsă de flăcări, la ultimul etaj al clădirii.

Încă de la început, românul, care locuia în acea clădire, le-a atras atenția polițiștilor prin comportamentul său inexplicabil de reținut și a fost luat la întrebări. În urma interogatoriului, acesta a fost reținut.

Articolul continuă după reclamă

Se pare că femeia, cetățean italian de origine belarusă, închiriase un apartament în clădire pentru o lună de zile, timp în care voia să viziteze orașul și să își îmbunătățească limba franceză, scrie nicematin.com.

Medicii vor finaliza autopsia zilele următoare, pentru a se stabili exact ce s-a întâmplat cu turista italiancă.

Citește și:
Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri externe » Un român de 24 de ani i-a dat foc unei turiste, la Nisa