Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mărturia prietenei unui tânăr din clubul care a ars: a strâns o cruciuliță și focul l-a ocolit

Au trecut trei zile de la tragedia din staţiunea elveţiană Crans Montana şi nu se ştie nimic până la această oră despre tânărul român de 18 ani dat dispărut după incendiu. Aşteptarea este tot mai grea pentru rudele victimelor. Abia azi autorităţile au identificat primii morţi: patru tineri elveţieni, cu vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani. Între timp, apar noi imagini din interiorul clubului, care arată mai mulţi adolescenţi dansând şi cântând deşi flăcările se extindeau cu repeziciune.

de Bianca Iacob

la 04.01.2026 , 13:33

Anchetatorii au imagini cu ultimele clipe de viaţă ale tinerilor care se distrau de Revelion în clubul Le Constellation. Mulţi dintre ei filmează flăcările şi continuă să danseze şi să cânte fără să îşi dea seama de gravitatea situaţiei. "Copiii înregistrează când a luat foc pe pereţi şi ei filmează ca o glumă chestia asta", a declarat George, unul dintre salvatori. "Evident comportamentele privite din afară sunt stupide sau par copilăreşti, dar de fapt reprezintă reacţia acută la stres a persoanelor. Sunt situaţii în care oamenii pentru primele 25-30 de secunde oamenii nu au un răspuns adecva", a declarat Gabriel Diaconu, medic psihiatru.

Un tânăr a supravieţuit după ce şi-a ţinut strâns în mână cruciuliţa de la gât

În mijlocul unui ocean de durere, apar şi mărturii despre supravieţuiri miraculoase. "Am un prieten de-al meu ce nu a putut ieşi şi el doar s-a aşezat şi şi-a ţinut crucea în mână şi focul l-a evitat, focul pur şi simplu nu l-a atins. Focul era în jurul lui, dar nu asupra lui şi a supravieţuit din fericire", spune o tânără. Echipa Observator a stat de vorbă cu Letiţia, mama lui Artur, un adolescent de 16 ani care a venit din Franţa pentru a petrece Revelionul în clubul groazei. A comunicat cu el, pentru ultima dată la miezul nopţii, prin mesaje. De atunci nu are nicio veste. În aceeaşi situaţie este şi mama băiatului român de 18 ani care ar fi petrecut Revelionul în zonă.

Articolul continuă după reclamă

La locul tragediei e acum un altar al durerii. Cu ochii în lacrimi, o româncă a venit cu băieţelul în braţe ca să se roage pentru cei care şi-au pierdut viaţa în incendiu. "Am venit să aprindem o lumânare pentru cei care au murit. Mă pun în locul celor care şi-au pierdut copilaşii. Imediat cum am văzut la Colectiv m-am gândit! Imediat pentru că şi atunci au murit suflete nevinovate şi aici în Elveţia nu mă aşteptam să se întâmple aşa pentru că automat m-am gândit la ieşirile de siguranţă", a declarat Oana, româncă stabilită în Elveţia. Cristina, o altă româncă stabilită în Crans-Montana a trecut cu puţin timp înainte de tragedie, pe lângă bar. Ancheta este în derulare, dar cauza incendiului este destul de clară. "Totul sugerează că incendiul a pornit de la lumânări cu artificii decorative sau "lumini Bengal" puse în sticle de şampanie, care au fost ridicate prea aproape de tavan", a declarat Beatrice Pilloud, procurorul general al cantonului Valais.

Plafon care era acoperit de 10 ani cu burete fonoabsorbant extrem de inflamabil, în loc să fie ales un material ignifug, aşa cum cere legea. Patronul clubului are însă altă variantă. Într-o primă declaraţie făcută aseară pentru presa elveţiană, proprietarul barului, spune că localul era administrat conform standardelor impuse şi că a fost controlat de 3 ori în 10 ani. Au mai spus ca si el si sotia vor colabora cu autoritatile desi sunt intr-o stare foarte proastă de la momentul incendiului nu pot dorminu pot mânca. Cei doi mai detin 2 locarui in Elvetia, unul dintre ele chiar in Crans-Montana.

Publicaţia Le Parisen scrie că proprietarul localului are un trecut controversat. Ar fi fost cercetat pentru cazuri de proxenetism, cu trei decenii în urmă şi chiar ar fi fost închis, acum 20 de ani, într-o anchetă de fraudă, răpire şi sechestrare de persoane.

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteţi tentaţi să reveniţi la mâncarea simplă, de odinioară?
Observator » Ştiri externe » Mărturia prietenei unui tânăr din clubul care a ars: a strâns o cruciuliță și focul l-a ocolit