Observator » Ştiri externe » Un tânăr a ucis 4 copii cu un topor, la o grădiniță din Brazilia. A reacționat și președintele țării: "Monstruozitate"

Video Un tânăr a ucis 4 copii cu un topor, la o grădiniță din Brazilia. A reacționat și președintele țării: "Monstruozitate"

femei plângând după atacul armat de la o grădiniță din Brazilia Un tânăr de 25 de ani a ucis 4 copii cu un topor, la o grădiniță din Brazilia. A reacționat și președintele țării: "Monstruozitate" - Globo.com / Twitter
Editor Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 05.04.2023, 17:31 | Modificat la 05.04.2023, 17:55

Patru copii au fost ucişi miercuri într-un atac cu un topor de mici dimensiuni la o grădiniță din Blumenau, în sudul Braziliei, transmite Reuters. Alți cinci copilați au fost răniți și primesc îngrijiri medicale.

"Un individ a intrat în grădiniță şi a omorât patru copii. Sunt şi cinci răniţi", a anunțat un responsabil din guvernul local din statul brazilian Santa Catarina.

Bărbatul în vârstă de 25 de ani s-a predat apoi autorităţilor, a precizat poliţia militară. Conform sursei citate, atacatorul a intrat în școala privată după ce s-a cățărat pe garduri. 

Masacru la o grădiniță din Brazilia. A reacționat și președintele Lula da Silva

Atacul, caracterizat de președintele Luiz Inacio Lula da Silva drept o "monstruozitate", a avut loc la aproape o săptămână după ce un elev de 13 ani a înjunghiat până la moarte un profesor și a rănit alți cinci într-o școală din Sao Paulo. 

Articolul continuă după reclamă

"O tragedie ca aceasta este inacceptabilă, un act absurd de ură și lașitate... un act de violență împotriva copiilor nevinovați și lipsiți de apărare", a scris Lula, într-o postare pe Twitter.

Guvernatorul statului Santa Catarina, unde se află grădinița, a declarat trei zile de doliu.