Ungaria ia exemplul României şi scufundă barje în Dunăre. Anunţul făcut de premierul maghiar
Ungaria urmează exemplul României şi va scufunda barje în Dunăre pentru a creşte nivelul fluviului în zona centralei nucleare Paks. Anunţul a fost făcut de Peter Magyar, premierul maghiar.
"Anunț extraordinar de la Paks. Am dispus construirea imediată a unui prag în albia Dunării, folosind aproape 150.000 de metri cubi de piatră, și am luat, de asemenea, măsuri pentru pregătirea eventualei scufundări a două barje de 80 de metri. Lucrările au început deja. Cei mai buni ingineri din țară, precum și specialiști în gospodărirea apelor și energie, contribuie la punerea în aplicare a proiectului. Ministrul Apărării a desemnat 100 de soldați pentru a sprijini lucrările de construcție. Am dispus organizarea muncii în ture de 24 de ore", a fost mesajul postat de Magyar pe contul său de X.
Unitatea 2 a centralei nucleare de la Paks a revenit la putere nominală după creșterea Dunării
Unitatea 2 a centralei nucleare de la Paks a revenit la putere nominală luni seara, după creșterea nivelului Dunării, care a permis reluarea treptată a funcționării reactorului. Unitatea 2 a centralei nucleare de la Paks a revenit la putere nominală luni seara, la ora 22.28, după ce operatorul centralei a început creșterea treptată a puterii, relatează agenția ungară de presă MTI, citată de Mediafax.
Creșterea nivelului Dunării din ultimele zile și evoluția temporară favorabilă a nivelului apei au permis specialiștilor centralei să înceapă luni seara procesul de creștere a puterii unității 2. Potrivit MTI, procesul a început la ora 18.00, iar unitatea 2 a ajuns la puterea nominală la ora 22.28. Nivelul scăzut al Dunării a determinat anterior oprirea unităților 1, 3 și 4 ale centralei de la Paks.
Unitatea 2 a continuat să funcționeze timp de 11 zile la aproximativ 50% din puterea sa nominală, în timp ce personalul centralei se pregătise inclusiv pentru posibilitatea opririi ultimei unități producătoare și pentru trecerea blocurilor în regim de răcire de siguranță.
Creșterea nivelului Dunării a permis însă menținerea condițiilor tehnice necesare pentru funcționarea unității 2 și reluarea treptată a puterii acesteia. Centrala nucleară de la Paks este cea mai importantă unitate de producție de energie nucleară din Ungaria și are patru reactoare.
