Video Ungaria, măturată de vijelii devastatoare. Temperatura a scăzut cu 20 de grade în doar câteva minute
Incendiile de vegetaţie fac ravagii în Franţa. Focul a înghiţit peste o mie de hectare, iar sute de pompieri au încercat să-l ţină sub control. Şi în Spania, flăcările violente au creat haos. Iar în 25 de regiuni din Bulgaria şi Grecia, unde s-au înregistrat peste 40 de grade, e risc ridicat de incendii.
Incendiul violent a izbucnit ieri după-amiază în Narbonne. Flăcările, alimentate de vântul puternic, au distrus pe mai bine de 1.450 de hectare şi continuă sa facă prăpăd.
Peste o mie de pompieri s-au luptat şi în timpul nopţii cu focul.
Oameni evacuaţi şi în Franţa şi Spania, din cauza incendiilor
Un copil a fost rănit uşor, iar cinci case au fost cuprinse parţial de incendiu. Focul ameninţător a dus şi la închiderea mai multor drumuri, inclusiv a unei autostrăzi. Un alt incendiu a izbucnit în Var. 1300 de persoane, printre care mulţi turişti, au fost evacuate în mai puţin de un sfert de oră. Aproape o sută de pompieri au încercat să stingă cât mai repede flăcările. Şi în Catalonia, flăcările au înghiţit 1500 de hectare de teren. Zeci de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele.
Ungaria şi Croaţia, măturate de furtuni
În schimb, Croaţia a fost lovită de aceeaşi furtună care a măturat nordul Italiei. În Zagreb, zeci de copaci au fost puşi la pământ de vijelia care a atins 120 de kilometri pe oră.
Mai aproape de noi, la Budapesta, o furtună cu grindină a închis aeroportul, iar temperatura a scăzut cu 20 de grade în doar câteva minute.
Majoritatea pagubelor sunt concentrate în nordul Ungariei, în zona lacului Balaton și în împrejurimi, în Buda și în Marea Câmpie Ungară, a declarat prim-ministrul Viktor Orban într-o postare pe Facebook luni seară, adăugând că sute de mii de gospodării se confruntă cu pene de curent, informează marți MTI, potrivit Agerpres. Orban a declarat că guvernul a consultat șefii diferitelor autorități care lucrează la restabilirea energiei electrice și a serviciilor. Personalul de gestionare a dezastrelor, pompierii, lucrătorii feroviari și rutieri și companiile de electricitate 'vor lucra toată noaptea și mâine' (marți - n.r.) pentru a îndepărta obstacolele de pe căile ferate și drumuri, pentru a restabili serviciile publice și a asigura condițiile pentru reluarea serviciilor de transport public, a scris el. Mai multe linii de cale ferată din Ungaria au suferit pene majore de curent, în special în apropierea lacului Balaton, o destinație turistică populară în timpul verii.
Compania națională de căi ferate (MAV) a recomandat utilizarea serviciilor de autobuz luni și marți, deoarece multe linii nu vor putea fi redeschise în următoarele 24 de ore. MAV a declarat 'dezastru feroviar' în vecinătatea Lacului Balaton și în capitala Budapesta. Pe lac, unde s-au înregistrat rafale puternice de vânt, mai multe veliere s-au răsturnat, potrivit site-ului Hvg. O alertă de nivelul trei, cel mai înalt, este în vigoare în prezent în estul țării, iar serviciile meteorologice prognozează noi furtuni și ploi în următoarele două zile.
Grecia se sufocă sub o cupolă de foc
Grecia continuă să se sufoce sub o cupolă de foc. Sunt 40 de grade la umbră în Atena. Cel mai fierbinte punct este în centrul capitalei, unde zilnic vin mii de turişti.
"Obiecte din metale şi acoperişurile caselor au ajuns la temperaturi de peste 100 de grade. Cel mai fierbinte punct este centrul Atenei, iar cel mai răcoros este pe dealul Filopappou", a declarat Georgios Stavrianou, poliţist.
În oraşul Larissa, mercurul din termometre a urcat până la 42 de grade Celsius.
Autorităţile au impus firmelor să oprească activitatea între orele 12 şi 17 pentru a evita expunerea muncitorilor la soare. Valul de caniculă va dura până mâine, timp în care 25 de regiuni, care cuprind Insulele Rodos, Halkidiki sau oraşul Salonic, sunt sub risc ridicat de incendiu. Conform datelor Copernicus, 790 de milioane de locuitori din 12 țări au trăit cea mai caldă lună iunie din istorie.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰