Antena Meniu Search
x

UPDATE! Principalul suspect în cazul uciderii româncei din Abu Dhabi a fos arestat

O româncă a avut parte de un sfârşit teribil în Emiratele Arabe Unite. Femeia, care avea şi cetăţenie americană, a fost înjunghiată în baia unui centru comercial din Abu Dhabi. Cu puţin timp în urmă, principalul suspect în cazul uciderii româncei a fost arestat în Abu Dhabi

Vezi și

O româncă a avut parte de un sfârşit teribil în Emiratele Arabe Unite. Femeia, care avea şi cetăţenie americană, a fost înjunghiată în baia unui centru comercial din Abu Dhabi. Cu puţin timp în urmă, principalul suspect în cazul uciderii româncei a fost arestat în Abu Dhabi

Îmbrăcat în costumul tradiţional al femeilor arabe, ucigaşul ştia clar cine îi este victimă, iar autorităţile americane nu exclud posibilitatea să fie vorba despre un act terorist. Dacă această ipoteză se verifică, românca devine şi primul cetăţean american ucis într-un atac al islamiştilor în Emirate.

Veselă, optimistă, plină de viaţă. Aşa o descriu cunoscuţii pe Ibolya Ryan. Era avidă de cunoaştere, iubea călătoriile şi tot ce era nou dar, mai ales îşi dorea sa ajute. Copiii cu nevoi speciale in special, cărora le-a dedicat întreaga viaţă. Pentru ei a mers în Abu Dhabi, ca educatoare la o şcoală specială. Şi asta i-a adus moartea. Românca a fost înjunghiată în baia unui mall.

Înainte de a veni în Emiratele Arabe Unite, a lucrat ca profesor pentru copii cu nevoi speciale, a lucrat împreună cu un copil cu sindromul Down, în Colorado.

Filmat de camerele de supraveghere din centrul comercial, principalul suspect poartă ţinuta tradiţională a femeilor musulmane. Nici măcar mâinile nu le are descoperite. Fantoma din Reem Island, cum a fost numit de presă, ucigaşul intră în toaleta femeilor. O oră şi jumătate a rămas acolo, semn că nu şi-a ales victima la întâmplare. Crima a avut loc la o lună după ce Ambasada Statelor Unite a avertizat americanii din regiune că un site jihadist încurajeaza atacurile asupra profesorilor de la şcoli americane şi internaţionale din Orientul Mijlociu.

Născută la Oradea, unde a locuit până la 18 ani, Ibolya Ryan locuia în Emiratele Arabe Unite de un an. Îşi luase şi doi dintre copii cu ea. Gemenii de 11 ani pe care îi avea cu fostul soţ, cetăţean american. Femeia mai avea un alt băiat ce locuişte însă cu tatăl, în Austria.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Veţi participa la Slujba de Înviere?

Observator » Stiri externe » UPDATE! Principalul suspect în cazul uciderii româncei din Abu Dhabi a fos arestat