Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Urșii vor muri de foame". Apelul disperat al unui biolog, după ce imaginea unui urs aflat pe moarte, din cauza înfometării, a devenit virală (Video)

Imaginea unui urs polar aflat pe moarte, din cauza înfometării, a devenit virală, filmul realizat de fotograful Paul Nicklen fiind văzut de milioane de oameni.

de Redactia Observator

la 11.12.2017 , 18:02

Imaginea unui urs polar aflat pe moarte, din cauza înfometării, a devenit virală, filmul realizat de fotograful Paul Nicklen fiind văzut de milioane de oameni.

Fotograful și biologul canadian Paul Nicklen, co-fondator și director al organizației SeaLegacy și colaborator al National Geographic, a realizat, în vară, un documentar în Insulele Baffin, unde a surprins aceste imagini dezolante. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Ursul polar era atât de slăbit încât aproape mai mergea, iar blana abia i se mai ținea pe corpul scheletic. Animalul căuta ceva de mâncare în cutiile de gunoi folosite de pescarii eschimoşi, după ce rămăsese fără pradă din cauza încălzirii climei.

"Întreaga echipă stăteam acolo și plângeam - filmam în timp ce lacrimile ne șiroiau pe obraji. Este o scenă îngrozitoare, care încă mă urmărește, dar știu că trebuie să împărtășim deopotrivă ce e frumos și ce e zguduitor dacă vrem să dărâmăm zidurile apatiei. Așa arată înfometarea. Atrofierea mușchilor. Lipsa de energie. Este o moarte lentă și dureroasă. Când oamenii de știință tot spun că acești urși sunt pe cale de dispariție, vreau ca oamenii să realizeze ce înseamnă asta. Urșii vor muri de foame. Așa arată un urs care moare de foame", a scris Paul Nicklen pe Instagram.

Imaginile postate pe contul de Instagram al fotografului au peste un milion de vizualizări.

Înregistarea a fost distribuită și pe contul National Geographic, unde are peste 21 de milioane de vizualizări și peste jumătate de milion de distribuiri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu introducerea votului de la 16 ani?
Observator » Ştiri externe » "Urșii vor muri de foame". Apelul disperat al unui biolog, după ce imaginea unui urs aflat pe moarte, din cauza înfometării, a devenit virală (Video)