Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Valul de frig a paralizat Europa. Localităţi izolate în Italia, trafic blocat în Croaţia şi Polonia

Iarna loveşte mare parte din Europa. În Italia, mai multe localităţi sunt izolate din cauza ninsorilor abundente, care au adus fulgi de zăpadă chiar şi pe insula Sardinia. Iar în Croaţia şi Polonia, furtuna a lăsat zeci de mii de case fără electricitate şi a dat peste cap traficul.

de Redactia Observator

la 23.11.2025 , 20:52

În Italia, stratul de zăpadă a ajuns la 50 de centimetri în regiunea Rimini. În câteva ore, drumurile au devenit impracticabile. Câteva localităţi au rămas izolate după ce copacii s-au rupt sub greutatea stratului de omăt.

"Anul trecut, nu a nins deloc la noi. Nu a venit un fulg toată iarna. Au trecut ceva ani de când nu a mai nins în noiembrie, sincer să fiu. De obicei, vine toată zăpada în ianuarie şi februarie", spune un localnic.

"Au fost tăiate plante, chiar şi plante mari, pentru că strada era complet blocată. Trebuia să facem loc pentru plugurile de zăpadă, ca să cureţe drumurile", a declarat Ricardo Crescentini, consilier comunal.

Articolul continuă după reclamă

Valul de frig a paralizat Europa

În apropiere de Bologna, localnicii au fost nevoiţi să scoată lopeţile după ce valul de aer arctic a adus ninsori abundente chiar şi la altitudine joase. "Eu sunt din Valle D'aosta, iar acolo nu ninge. Sunt toţi foarte invidioşi că aici ninge", spun oamenii.

Până şi pe insula Sardinia s-a depus un strat de omăt de 20 de centimetri. Preventiv, primarii au închis şcolile şi au anulat evenimentele publice. 

În Croaţia, ninsorile abundente şi vântul puternic au paralizat traficul rutier. Camioanele şi tractoarele nu au mai avut voie să circule, deşi plugurile au lucrat non-stop. Mulţi şoferi au fost prinşi fără  cauciuri de iarnă.

"Dimineața, când am plecat la drum, a fost o vreme frumoasă, dar aflasem că va ninge și vor fi probleme. Dar asta e, ne vom descurca", spune un localnic.

În Polonia, furtuna de iarnă a lovit sudul şi estul ţării. Pompierii au răspuns la peste 3.000 de apeluri, în special pentru drumuri blocate şi copaci căzuţi peste liniile electrice. Peste 130.000 de locuinţe au rămas în beznă în zonele de sud. 

În Franţa, valul de frig a adus gheaţă şi zăpadă pe drumuri. La Paris, localnicii au profitat de stratul de 3 centimetri să facă oameni de zăpadă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că o taxă turistică de 2 € ar ajuta la dezvoltarea Bucureştiului?
Observator » Ştiri externe » Valul de frig a paralizat Europa. Localităţi izolate în Italia, trafic blocat în Croaţia şi Polonia